Ministerul Energiei – Termen în martie pentru proiectele privind investițiile în panouri fotovoltaice
Ministerul Energiei a relansat, joi, două apeluri de proiecte care privesc bateriile şi panourile fotovoltaice, suma totală alocată depăşind 278 de milioane euro.
Apelul competitiv pentru depunerea proiectelor pentru realizarea de investiții în baterii și panouri fotovoltaice este deschis până la data de 21 martie, ora 0:00.
Obiectivul apelului de proiecte „Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)” este de a pune în funcţiune o capacitate de minimum 240 MW (sau 480 MWh) de stocare a energiei electrice în baterii, până la 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR, în urma unui apel de proiecte cu criterii de selecţie care asigură conformitatea cu Ghidul tehnic „a nu prejudicia în mod semnificativ”, informează Ministerul Energiei.
„Sunt eligibile achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de stocare a energiei electrice în baterii şi construcţiile care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii. Bugetul total aferent schemei este echivalentul în lei a sumei de 79.600.000 euro, calculat la cursul InforEuro din luna precedenta lansării procedurii de ofertare concurenţială (ianuarie 2024), fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR, investiţia I4″, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Energiei.
Cine poate aplica la investițiile în panouri fotovoltaice
Pentru obținerea fondurilor pentru investiții în panouri fotovoltaice pot aplica microîntreprinderile, întreprinderile mici, întreprinderile mijlocii şi întreprinderile mari care au înscrise în actul constitutiv activităţi privind producerea şi comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat” din clasificarea codurilor CAEN rev. 2 sau echivalent.
Apelul de proiecte „Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)” este aferent Investiţiei 4 PNRR – Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice, Sub-măsura 4.3 – Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei elecrice (baterii).
Cel de-al doilea apel se referă la proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de noi capacităţi de producţie, asamblare şi reciclare a bateriilor, şi pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de noi capacităţi de producţie, asamblare şi reciclare a celulelor şi panourilor fotovoltaice.
Apelul de proiecte lansat este apel competitiv (Procedură de ofertare concurenţială), pe bază de criterii de selecţie şi punctaj, cu depunere la termen, între 8 februarie 2024, ora 09:00 şi 21 martie 2024, ora 17:00.
Bugetul total aferent apelului de proiecte este echivalentul în lei al sumei de 199.000.000 de euro, calculat la cursul InforEuro din luna precedenta lansării procedurii de ofertare concurenţială. Fondurile europene sunt asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR, investiţia I4.
Din suma totală, peste 149,25 milioane de euro vor fi alocaţi pentru realizarea capacităţilor noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, iar 49,75 milioane de euro pentru realizarea capacităţilor noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclarede celule şi panouri fotovoltaice inclusiv reciclarea.
Obiectivele apelului de proiecte sunt: punerea în funcţiune a unei capacităţi de minimum 2 GW/an de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, până la 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR – Componenta C6. Energie, măsura de investiţii I.4. Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice; punerea în funcţiune a unei capacităţi de minimum 200 MW/an de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a celulelor sau panourilor fotovoltaice, până în 30 iunie 2026, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR – Componenta C6. Energie, măsura de investiţii I.4. Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice.
Prin acest apel de proiecte se finanţează construirea de noi capacităţi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor, care include orice combinaţie a activităţilor de: producţie de electrozi si/sau componente ale electrozilor si bateriilor inclusiv reciclare, asamblarea electrozilor in baterii si testarea/condiţionarea bateriilor inclusiv reciclare.
De asemenea, vor fi finanţate şi proiecte privind construirea de noi capacităţi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare de celule sau panouri fotovoltaice, care include orice combinaţie a activităţilor de: producţie de polisilicon şi plachete, inclusiv reciclare, precum şi asamblare de celule si module fotovoltaice, inclusiv reciclare.
„Activităţile eligibile sunt achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a bateriilor şi achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de producţie şi/sau asamblare şi reciclare a celulelor şi panourilor fotovoltaice”, se arată în comunicat.
Solicitanţii eligibili în cadrul apelului sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici, întreprinderile mijlocii şi întreprinderile mari care au înscrise în actul constituiv cel puţin una dintre activităţile având codurile CAEN (sau echivalent): 3832 – Recuperarea materialelor reciclabile sortate, 2720 – Fabricarea bateriilor şi acumulatorilor, 2790 – Fabricarea altor echipamente electrice.
Acest apel este aferent Investiţiei 4 – Lanţ industrial de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare), precum şi noi capacităţi de stocare a energiei electrice, Sub-măsura 4.1 Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al bateriilor (producţie şi/sau asamblare şi reciclare) şi sub-măsura 4.2 Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al celulelor şi panourilor fotovoltaice (producţie şi/sau asamblare şi reciclare)