Ministerul Energiei vrea să schimbe cinci administratori la Nuclearelectrica. Detalii despre noii propuși

Publicat: 07 apr. 2025, 10:29, de Andrei Ceausescu, în ECONOMIE , ? cititori
Ministerul Energiei vrea să schimbe cinci administratori la Nuclearelectrica. Detalii despre noii propuși

Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica (SNN), intenționează să schimbe cinci dintre cei șase membri ai Consiliului de Administrație (CA) al companiei. Decizia vine în contextul unui proces de aliniere cu Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar acționarii companiei urmează să voteze în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA), programată pentru 24-25 aprilie 2025.

Membrii actuali ai Consiliului de Administrație

În prezent, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica este format din șase administratori, cu mandate care expiră între septembrie 2026 și februarie 2027. Acestora li se adaugă și Cosmin Ghiță, care ocupă și funcția de Director General al companiei. Membrii actuali sunt: Teodor Minodor Chirica (Președinte), Elena Popescu, Grajdan Vasilica, Cosmin Ghiță, Remus Vulpescu și Dumitru Chirlesan.

Motivul schimbărilor propuse

Schimbările propuse sunt motivate de îndeplinirea jalonului nr. 121 din Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Potrivit documentelor oficiale, Ministerul Energiei va solicita revocarea unor membri ai Consiliului de Administrație, în baza unor cauze neimputabile, dar și imputabile. Acest lucru se va întâmpla în urma refuzului unor administratori de a semna actul adițional la contractul de mandat, act ce ar fi trebuit finalizat până pe 16 aprilie 2025. În acest context, acționarii SNN vor alege și noi administratori provizorii pentru o perioadă de 5 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Propunerile Ministerului Energiei

Conform E-nergia.ro, Ministerul Energiei a deja stabilit lista cu noii administratori propuși pentru Nuclearelectrica, din care fac parte:

-Petre Iulian Nicolescu. Momentan este membru în Consiliul de Supraveghere al unui alt producător de energie controlat de stat, Hidroelectrica, chiar președinte de CS acolo, dar ar urma să părăsească acea pozițe.

-Ionuț Purica. Este absolvent de Energetică, profesor universitar, membru în Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, lucrează la Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române.

-Casian Nițulescu. Este secretar de stat în Ministerul Energiei, din 2022, la bază inginer, absolvent al Universității Tehnice din Petroșani. Anterior, a activat la Complexul Energetic Hunedoara.

-Oleg Burlacu. Este avocat, a mai fost membru în Consiliul de Supraveghere al operatorului sistemului energetic național Transelectrica. A fost demis, dar a câștigat în arbitraj compensații substanțiale, după un proces în arbitraj împotriva companiei.

-Laurențiu Nicolae Cazan.

Pentru ca Pavel Casian Nițulescu să poată ocupa funcția de administrator al Nuclearelectrica, este necesar un memorandum aprobat în Guvern, având în vedere statutul său de secretar de stat.

Provizoratul în companiile energetice

Schimbările de la Nuclearelectrica se înscriu într-un proces mai larg, prin care Ministerul Energiei va schimba membrii Consiliilor de Administrație și ai Consiliilor Supraveghetorilor în peste 40 de companii din sectorul energetic, atât listate, cât și nelistate, în care Ministerul Energiei are calitatea de acționar majoritar sau minoritar. Potrivit declarațiilor ministrului Sebastian Burduja, acest proces de schimbare a fost cerut de Comisia Europeană și va afecta atât companiile publice, cât și pe cele private aflate sub controlul statului.

Această serie de schimbări va conduce la un regim de provizorat, cu mandate de doar 5 luni, în care noii administratori vor trebui să asigure stabilitatea și predictibilitatea companiilor din domeniul energetic, având în vedere importanța acestora în proiectele de investiții majore.