Ministerul Finanţelor s-a împrumutat în acest an 140 de miliarde de lei; 10 % au fost împrumutaţi de la populaţie
Populaţia a devenit în ultimii ani un creditor foarte important al statului, iar titlurile de stat pentru persoanele fizice au devenit un produs la fel de familiar ca şi depozitele bancare, au subliniat reprezentanţii Ministerului Finanţelor (MF), care au sunat joi dimineaţă clopoţelul deschiderii Bursei, cu prilejul listării unor noi emisiuni de titluri de stat Fidelis, pentru persoanele fizice.
Ministerul Finanţelor s-a împrumutat în acest an 140 de miliarde de lei (inclusiv împrumuturi externe), iar 10 % din aceşti bani au fost împrumutaţi de la populaţie, potrivit oficialilor MF.
Ministerul Finanţelor se împrumută de la populaţie prin titluri de stat Fidelis şi Tezaur. În ultimii ani împrumuturile prin aceste programe au ajuns la 42 miliarde lei
MF se împrumută de la populaţie prin două programe de titluri de stat – Fidelis şi Tezaur – între care există unele diferneţe în ceea ce priveşte există o serie de diferențe cum ar fi: valoarea nominală, suma minimă de subscriere, perioada în care pot fi achiziționate, modalitatea de achiziționare, tranzacționarea.
Frecvenţa emisiunilor Fidelis va creşte de la 4 la 6 pe an, următoarele vor fi în august, octombrie, decembrie, a declarat Alin Andrieş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Această ediţie Fidelis este o continuare a politicii MF de diversificare a surselor de finanţare, a afirmat secretarul de stat, care a precizat că la momentul actual Ministerul Finanţelor a reuşit să atragă de la populaţie un total de peste 21 miliarde lei prin programul Fidelis, care se adaugă unei sume totale tot de aproximativ 21 miliarde lei prin programul Tezaur.
Nici n-am terminat bine emisiunea Fidelis şi avem deja întrebări când o să fie următoarele titluri de stat pentru populaţie, a spus şeful Trezoreriei, Ştefan Nanu, care a mulţiumit băncilor pentru că au înţeles că este nevoie de o frecvenţă mai mare a acestor instrumente financiare şi au devenit mai înţelegătoare şi mai docile.
Acum câţiva ani aveam o expunere de câteva sute de milioane lei pe persoanele fizice, acum avem aproximativ 42 miliarde de lei prin Tezaur şi Fidelis; Anul acesta am împrumutat 140 de miliarde lei, iar 10 % vin de la populaţie, edte o sumă foarte mare, credem că putem ajunge undeva la 28 de miliarde lei în 2024, a precizat şeful Trezoreriei.
Deficitul bugetar a fost numai în primele cinci luni ale anului de peste 60 de miliarde de lei. Miercuri au fost listate la bursă titlurile de stat Fidelis din oferta publică a Ministerului Finanţelor desfăşurată în perioada 18 – 28 iunie 2024, care a cuprins cinci emisiuni, două în euro şi trei în lei, dintre care una a fost dedicată donatorilor de sânge.
Cea mai recentă ediţie a titlurilor de stat Fidelis a cuprins o tranşă dedicată donatorilor de sânge, cu titluri de stat emise în lei, cu scadenţa la un an, având o dobândă de 7% (cea mai mare) şi emisiuni de titluri de stat în lei, cu scadenţe de 1 an şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 4%, respectiv 5%.