Ministerul Mediului: Transporturi fictive de material lemnos pe ruta Baia – Cornu Luncii, depistate de către Garda Forestieră Suceava
Ministerul Mediului anunţă, vineri, că Garda Forestieră Suceava a constatat transporturi fictive de material lemnos pe ruta Baia – Cornu Luncii. Pentru a crea impresia de legalitate, operatorii economici au încărcat în SUMAL fotografiile altor transporturi. Au fost date amenzi în valoare de 35.000 de lei, fiind confiscat lemn în valoare de peste 66.000 de lei.
Ministerul Mediului anunţă, vineri, că Garda Forestieră Suceava a confiscat aproape 335 mc de buşteni de răşinoase şi 13 mc cherestea răşinoase de provenienţă ilegală în perioada 14 – 18 februarie.
”Cu ajutorul informaţiilor generate de aplicaţia SUMAL 2.0 şi a imaginilor înregistrate de camerele video fixe s-a constatat că un operator economic, cu două puncte de lucru pe raza comunei Baia, a emis fictiv, în data de 17.01.2022 şi la data de 05.02.2022, un număr total de 6 avize de însoţire în baza cărora a simulat 4 transporturi de materiale lemnoase care totalizează un volum de 200,58 mc buşteni răşinoase. Pentru aceste transporturi, au fost utilizate ca mijloace de transport, autoutilitarele aparţinând destinatarului materialelor lemnoase, punctul de descărcare fiind în Sasca Nouă, comuna Cornu Luncii, în depozitul aparţinând celui de-al doilea operator economic”, a transmis Ministerul Mediului.
Sursa citată a precizat că s-a constatat faptul că, atât emitentul cât şi destinatarul, la întocmirea avizelor de însoţire şi la crearea transporturilor în aplicaţia SUMAL 2.0, pentru crearea senzaţiei de legalitate, au utilizat fotografii neconforme cu realitatea, fiind încărcate fotografii ale altui mijloc de transport.
”Au mai fost constatate încălcări ale prevederilor legale privind obligaţia împrejmuirii depozitului de material lemnos, precum şi cazuri în care operatorul economic nu a respectat prevederile legale referitoare la condiţiile de efectuare a fotografiilor necesare şi obligatorii la începerea transporturilor de materiale lemnoase”, arată Ministerul Mediului.
Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională totalizând 35000 lei şi s-a dispus confiscarea materialelor lemnoase în cauză cu o valoare totală de 66.940 lei.