Ministerul Muncii anunță un nou program de ocupare și formare profesională. „Dezvoltăm noi competențe ..”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/Screenshot-2025-02-27-at-11.23.44.png)
Șansă importantă pentru românii care își doresc să se formeze profesional sau pentru șomerii care își caută un loc de muncă. Ministerul Muncii anunță „FORMACTIV”, un nou program de ocupare și formare profesională.
„Dezvoltăm noi competențe pentru creșterea ocupării pe piața muncii”
Programul este implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și va beneficia de o finanțare totală de 63 de milioane de euro, provenind din fonduri europene și de la bugetul de stat, și va fi implementat până la data de 31 decembrie 2029.
„Ocuparea, formarea profesională și creșterea gradului de competențe pentru angajați sunt printre cele mai importante obiective ale MMFTSS. Sunt multe meserii cu mare căutare pe piața muncii, iar cei care se pregătesc pentru astfel de meserii au șansa de a câștiga salarii bune și de a se împlini profesional aici, acasă. Proiectul FORMACTIV este o oportunitate de a sprijini șomerii, de a dezvolta competențe necesare pe piața muncii și de a contribui la creșterea nivelului ocupării”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Ministerul Muncii a explicat și care sunt beneficiile pentru angajați și angajatori:
- Calificare profesională adaptată pieței muncii;
- Oportunități concrete de ocupare pentru șomeri;
- Subvenții pentru angajatori: 2.250 de lei/lună pentru fiecare ucenic, conform Legii nr. 279/2005 (această sumă se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, inclusiv pe durata concediului de odihnă anual);
- Creșterea gradului de ocupare și reducerea șomajului.
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia un ucenic se obligă să se pregătească profesional în timpul activității profesionale. Angajatorul se obligă să îi asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale. Pentru accesarea sprijinului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă a contractului de ucenicie, conform HG nr. 855/2013, a mai transmis ministerul.