Ministerul Muncii solicită clarificări după oprirea deciziilor de recalculare a pensiilor în Alba
Scandalul pensiilor din Alba Iulia a ajuns și în atenția ministrului Muncii. Simona-Bucura Oprescu cere clarificări urgente Companiei Naționale Poșta Română și Casei Teritoriale de Pensii Alba după ce au apărut informații conform cărora deciziile de recalculare a pensiilor pentru pensionarii din județul Alba au fost oprite de la distribuire din motive necunoscute.
Potrivit informațiilor vehiculate în mediul online, pensiilor unor vârstnici din judeţul Alba au fost oprite de la distribuire, pentru că există suspiciunea că ar putea conţine erori. Cu toate acestea, oficialii Casei Judeţene de Pensii Alba nu au putut preciza despre câte decizii este vorba, subliniind că se va face o reverificare a acestora.
”Poştăriţa ne-a spus că nu le aduce că a primit de la Casa de Pensii un tabel şi că trebuie toate revizuite. Le-a trimis să le ia înapoi şi care sunt la Poştă să nu le mai distribuie, fiind greşite”, a declarat o femeie din Alba Iulia jurnaliştilor Ziarului Unirea.
Mai mult, un bărbat susţine că i-a fost luată înapoi decizia pe care o primise.
”Am primit decizia săptămâna trecută, dar după un timp a venit poştăriţa de aici de la noi şi mi-a cerut să îi dau decizia înapoi. Nu a specificat nimic, a zis doar că nu ştiu ce greşeli ar fi la socoteli. Avea un tabel lung cu numele celor la care trebuia să le ia deciziile înapoi. Pensia mea era mai mare cu 700-800 de lei, de la 2.000 şi ceva am ajuns la 3.000 şi ceva. Am lucrat peste 35 de ani, poate mai mult, am vechime multă. M-am bucurat câteva zile şi a luat-o înapoi”, a declarat un vârstnic pentru ziarulunirea.ro.
Ministrul Muncii intervine
Nu a durat mult, iar cazul a ajuns și în atenția ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu care a luat act de informațiile apărute în presă referitoare la cele 17 decizii de recalculare a pensiilor transmise de către lucrători ai Oficiului Județean de Poștă Alba către pensionari și care au fost retrase ulterior de la beneficiari.
Redăm integral mesajul transmis de ministrul Muncii