Ministerul Sănătăţii anunţă că a repartizat încă peste 6.600 de flacoane de Remdesivir în spitale care tratează pacienţi cu COVID-19
Ministerul Sănătăţii anunţă că a repartizat o nouă tranşă, de peste 6.600 de flacoane, de Remdesivir în 69 de spitale care tratează pacienţi cu COVID-19. Totodată, a fost încheiat un nou contract pentru achiziţia a peste 1.400 de flacoane de Tocilizumab, medicament utilizat la pacienţii cu forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV-2.
„Ministerul Sănătăţii a repartizat, în perioada 15-16 noiembrie 2021, un număr de 6639 flacoane de Remdesivir în 69 unităţi medicale care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2, în stadii medii de boală”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de MS.
Remdesivir a fost primul tratament autorizat pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, acesta primind o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată.
În plus, Ministerul Sănătăţii a încheiat un nou contract pentru achiziţia a 1.470 flacoane de Tocilizumab de 400 mg.
Medicamentele vor fi ridicate de către direcţiile de sănătate publică de la Compania Unifarm SA, în vederea distribuţiei către spitale, în condiţiile procedurilor existente.
Potrivit sursei citate, Tocilizumab este un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, la care există o activare excesivă a inflamaţiei („furtună de citokine”).