Ministerul Sănătăţii cumpără echipamente medicale cu bani din PNRR. Ce trebuie să facă mai înainte

Publicat: 08 mai 2024, 07:23, de Victor Scarlat, în Sănătate , ? cititori
Ministerul Sănătăţii cumpără echipamente medicale cu bani din PNRR. Ce trebuie să facă mai înainte
https://www.medicalmanager.ro/

Ministerul Sănătăţii vrea să cumpere echipamente medicale destinate cabinetelor de medicină de familie cu bani din PNRR. Pentru aceasta trebuie efectuată, însă, mai înainte o analiză de piaţă pentru atribuirea unui acord-cadru pentru achiziţia echipamentelor.

În iulie 2023, Guvernul a aprobat mai multe programe care vizează dotarea cu echipamente a cabinetelor medicilor de familie, a cabinetelor de planificare familială, a centrelor comunitare integrate, dotarea cu unităţi mobile de terapie intensivă neonatală şi cu unităţi mobile de screening pentru cancer.

Așa cum se știe, Ministerul Sănătăţii este autoritate contractantă pentru organizarea procedurilor de atribuire şi încheierea contractului de achiziţie de echipamente medicale pentru cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară.

Ce echipamente vor fi achiziționate

Pe lista echipamentelor care urmează să fie cumpărate se află:

– electrocardiograf digital, spirometru digital cu conectare PC, monitorizare automată a tensiunii arteriale (Holter TA 24 ore), trusă de resuscitare cu defibrilator automat, dispozitiv măsurare indice gleznă-braţ, dispozitiv Doppler fetal şi dispozitiv Doppler pentru flux arterial periferic, ecograf portabil, echipament de ultrasonografie multidisciplinar, stationar conceput pentru examinari abdominale, obstetrice, ginecologice, musculoscheletale, vasculare, urologice, pediatrice, transcraniale, cardiace şi ale părţilor moi,

-frigider vaccin, data logger temperatura frigider, monitor funcţii vitale (frecvenţă cardiacă, tensiune arteriala non-invazivă, pulsoximetrie, temperatură), instrumentar medical, aspirator portabil oral/nazal/traheal, aparat pentru sterilizare aer încăpere, scaun examinare ginecologic, scaun recoltat sânge, 3 secţiuni, concentrator oxigen 5 L, pubele ecologice reciclare, container deşeuri medicale.

– echipamente IT: desktop şi imprimantă laser.

Procesul de consultare a pieţei se va desfăşura în perioada 7-17 mai. Ministerul Sănătății vrea să lămurească astfel aspectele tehnice, financiare şi contractuale privind planificarea procedurii.