Ministerul Sănătăţii: Peste 10.000 cu cutii de Favipiravir, în stocul spitalelor din ţară
Ministerul Sănătăţii precizează că în stocurile spitalelor din ţară sunt peste 10.000 de cutii de Favipiravir, medicament folosit în tratamentul pacienţilor cu COVID-19, arătând că la nivel local se pot face redistribuiri între unităţile medicale. Aceste stocuri asigură necesarul pentru peste 7.400 de bolnavi, pentru cel puţin zece zile.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în 1 noiembrie, 519.839 de tablete reprezentând 10.396 de cutii de Favipiravir se aflau în stocul unităţilor sanitare din ţară.
„Menţionăm că, începând cu data de 12 octombrie 2021 a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienţilor cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului FAVIPIRAVIR în ambulatoriu cu prescripţie medicală, conform recomandărilor specialiştilor din Comisia de specialitate de boli infecţioase pentru pacienţii aflaţi la debutul bolii. Stocurile existente astăzi la nivel naţional acoperă necesarul de tratament pentru aproximativ 7.426 de pacienţi pentru cel puţin 10 zile, conform necesarului şi estimărilor comisiei de specialitate. La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unităţile medicale, în funcţie de necesităţi”, au precizat reprezentanţii MS, într-un comunicat de presă transmis marţi.
La sfârşitul lunii octombrie, societatea Terapia SA a demarat procesul de donaţie către Ministerul Sănătăţii a 48.500 de cutii de Favipiravir care vor fi distribuite în spitale în luna noiembrie. Conform Terapia SA, 5.814 de cutii vor fi disponibile pentru distribuire până la 5 noiembrie, restul de 42.686 cutii fiind disponibile până la 15 noiembrie.
„Reamintim că medicamentele existente la ora actuală pe piaţă sunt importate de către societatea Terapia SA şi comercializate în baza unei autorizaţii privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale care a fost acordată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România în baza unui aviz temporar de fabricaţie şi comercializare eliberat în India printr-un proces de evaluare accelerată şi condiţionată”, a arătat MS.
În 29 octombrie, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a eliberat o nouă autorizaţie de nevoie speciale în baza căreia vor mai fi puse pe piaţă alte 150.000 de cutii din acest medicament.
„Ministerul Sănătăţii apreciază eforturile societăţii Terapia SA pentru producerea medicamentului Favipiravir în România şi asigură producătorul român de întrega colaborare. Pentru unitatea de producţie de la Cluj-Napoca, societatea Terapia SA deţine astăzi o autorizaţie de fabricaţie în baza căreia poate produce medicamente, fără a avea nevoie de o aprobare suplimentară din partea MS sau a altei instituţii. Pentru punerea pe piaţă a medicamentului Favipiravir care va fi produs de Terapia SA la Cluj-Napoca este nevoie de o cerere de autorizare depusă de către solicitant la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Autorizaţia de punere pe piaţă se eliberează în baza mai multor documente şi va permite comercializarea produsului şi utilizarea către pacienţi”, a mai precizat ministerul.