Ministerul Transporturilor a alocat fondurile pentru modernizarea Porturilor Brăila și Galați
Războiul din Ucraina a determinat o reconsiderare a coridoarelor de transport de mărfuri în regiune și în acest context și autoritățile române încep să acorde o mai mare importanță modernizării infrastructurii portuare de la Dunărea Maritimă. Aceasta poate asigura transportarea unor mari volume de mărfuri între estul și vestul Europei, pe ruta Dunăre și Canalul Rhin – Main, care este conectat cu Portul Rotterdam.
Pentru creșterea capacităților de operare portuară, este necesară modernizarea celor trei porturi românești de la Dunărea Maritimă, respectiv Porturile din Tulcea, Galați și Brăila.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat, miercuri, cu Daniela Costea, directoarea companiei naționale Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați două contracte pentru alocarea a 264 de milioane de lei pentru modernizarea Porturilor Brăila şi Galaţi.
„Dăm startul modernizării Porturilor Brăila şi Galaţi! Am semnat astăzi două contracte de finanţare de aproximativ 264 milioane de lei care vor îmbunătăţi capacitatea operaţională a celor două porturi”, a declarat ministrul Transporturilor.
Pentru Portul Tulcea este deja în derulare, cu termen de finalizare în 2023, proiectul „Dezvoltare Port Tulcea – Etapa I”, în valoare de 64 milioane de lei.
Portul Brăila va fi integrat în fluxul internațional de mărfuri
Pentru Portul Brăila, APDM Galați a primit o finanțare de 126,82 milioane de lei pentru executarea unor lucrări care să asigure integrarea acestui port în fluxul internaţional de mărfuri.
Grindeanu a precizat că „pentru creşterea capacităţii de mărfuri a acestui port, până în anul 2030, va fi modernizată infrastructura portuară şi drumurile de acces interioare”. Pentru creșterea capacității de operare portuară vor fi modernizate danele 26 şi 27, care vor ajunge în următorii opt ani la o capacitate de operare de 260.000 tone/an.
„Prin acest proiect Portul Brăila va deveni un motor de creştere economică pentru Regiunile de Dezvoltare Sud-Est şi Nord, inclusiv prin îmbunătăţirea conexiunilor la reţelele TEN-T (Core şi Comprehensive)”, a mai adăugat Grindeanu.
Toate lucrările din Portul Brăila trebuie să fie finalizate până la 31 decembrie 2023.
În Portul Galați va fi construită o dană pentru nave „Ro-Ro”
APDM Galați a primit și o finanțare de 136,94 milioane de lei pentru amenajarea danei pentru nave „RO – RO” (Roll On – Roll Off) din Portul „Bazinul Nou”, ceea ce va permite ca în primul an de exploatare a a acestei facilități să fie asigurată creşterea cu aproximativ 48.000 tone/an a volumului de mărfuri operate portuar, dar o reducere a timpilor de încărcare/ descărcare și creşterea siguranţei în timpul operaţiunilor portuare.
O navă RO – RO (Roll Off – Roll On) transportă containere și autovehicole de transport de mărfuri. Acest tip de nave sunt dotate, în special în zona pupa, cu rampe acționate hidraulic care coboară pe cheu, permițând încărcarea și descărcarea autovehicolelor.
„Lucrările trebuie finalizate tot până la sfârşitul anului 2023 şi vizează reabilitarea cheurilor de acostare ale danelor 39 şi 40, amenajarea rampei Ro-Ro la dana 41, amenajarea cheului între rampa RO-RO şi platforma multimodală”, a mai precizat Grindeanu.
Dana pentru nave „RO – RO” va fi integrată în Proiectul Platformei Intermodale din Portul „Bazinul Nou”, prin care este pusă în valoare una dintre facilitățile tehnice importante oferite de porturile gălățene, în care există pe lângă calea ferată cu ecartament european și cale ferată cu ecartament lat, specific rețelei feroviare din statele din est, Moldova, Ucraina, etc.
Containerele cu mărfuri importate din Asia vor sosi la Galați pe vagoane cu boghiuri pentru ecartament lat, la terminalul intermodal vor fi transferate pe nave pentru a fi transportate pe Dunăre către canalul Rhin – Main și către porturile din centrul și vestul Europei. Varianta retur este transportul naval dinspre Europa către Asia, cu transfer pe calea ferată la terminalul de la Galați