Miniștrii se mai schimbă, tradiția rămâne: Cseke Attila și-a tras consilieră sexy, pe nepoata fostului ministru al Dezvoltării
Guvernarea trece, ”pilele” rămân, așa s-ar putea interpreta de pe margine angajarea de ultimă oră la Ministerul Dezvoltării a Ioanei Ștefan, nimeni alta decât nepoata lui Ion Ștefan, zis ”Grindă”.
Deși Ștefan nu mai ocupă funcția de ministru al Dezvoltării, iar la conducerea ministerului este un UDMR-ist, Ioana Ștefan a primit jobul de consilier la cabinetul secretarului de stat Nicu Tănase, chiar în ziua în care Cabinetul Cîțu număra voturile de la moțiunea de cenzură.
”Haine, shopping, vacanțe, coafor și selfie-uri”, acestea par a fi ”aptitudinile” care pot califica un tânăr să ajungă în prim-planul politicii, consilier în Guvern, gata să ofere îndrumare la nevoie secretarilor de stat din aparatul guvernamental sau acestea sunt cel puțin pasiunile cu care se recomandă pe pagina Facebook Ioana Ștefan, nepoata fostului deținător al portofoliului Dezvoltării, Ion ”Grindă” Ștefan.
Calitățile nepoatei fostului ministru nu au lăsat indiferentă nici actuala conducere UDMR-istă a Ministerului Dezvoltării care i-au oferit acesteia un post bine plătit cu peste 5.000 de lei.
Înclinația către funcții publice pare a fi o tradiție în neamul Ștefan, deoarece și Dorina Ștefan, mama Ioanei Ștefan și verișoara lui ”Grindă”, a ajuns director la APIA, în vreme ce soțul ei a fost nevoit să se ”mulțumească” doar cu o poziție de conducere la Centrul de rachete antigrindină.
În ceea ce privește profilul Ioanei Ștefan, aceasta a studiat Relații Economice Internaționale și la fel ca Ludovic Orban, urmează un master la SNSPA în prezent.
Totodată, pe pagina de Facebook a Ioanei Ștefan sunt înșirate destinațiile unde au trimis-o salariile de bugetari ale părinților pentru ca fata lor să fie cât mai cosmopolită în perspectiva viitoarei cariere politice: Maldive, Kiev, Odessa, Bari, Santorini, Barcelona sau Budapesta. Unchiul ei, Ion Ștefan, a fost ministru al Dezvoltării și a căpătat porecla de ”grindă”, după ce a răspuns jurnaliștilor care l-au întrebat de dimensiunea vilei sale, spunându-le că de vină e constructorul care a greșit o grindă.