Ministrul Agriculturii a cerut un referendum referitor la viitorul Politicii Agricole Comune după anul 2027

Publicat: 24 oct. 2024, 18:24, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Agriculturii a cerut un referendum referitor la viitorul Politicii Agricole Comune după anul 2027
Foto: MADR

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a cerut joi, 24 octombrie, la Congresul European al Fermierilor, care are loc în aceste zile la Bucureşti, organizarea unui referendum la nivel european cu privire la viitorul Politicii Agricole Comune după anul 2027.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, vrea ca fermierii să decidă în cadrul acestui referendum ca Politica Agricolă Comună (PAC) să rămână structurată pe cei doi piloni importanţi şi să fie separată de alte fonduri europene după anul 2027.

Am lansat către preşedintele COPA-COGECA o provocare: realizarea în comun a unui referendum. Practic, fermierii trebuie să dea un vot clar pe acest referendum, astfel încât Politica Agricolă Comună să rămână separată faţă de alte fonduri care sunt alocate fiecărui stat, după anul 2027. Vrem să menţinem cei doi piloni, FEADR şi FEGA, respectiv partea de investiţii în agricultură, dar şi partea de plăţi directe în agricultură”, a precizat Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a adăugat că, în cazul în care la „această provocare” lansată către COPA-COGECA – structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor şi cooperativelor – nu se va lua o decizie, va cere organizarea unui referendum în România, iar rezultatul va fi prezentat în Consiliul de Miniştri AgriFish.

În cazul în care nu se va lua o decizie la nivel de COPA-COGECA, săptămâna viitoare voi solicita şi voi avea o întâlnire cu formele asociative din agricultura din România, dar şi cu persoanele juridice independente pentru realizarea acestui referendum în România. Eu voi merge în Consiliul Agrifish cu votul direct al fermierilor, astfel încât Politica Agricolă Comună în Uniunea Europeană să rămână şi după 2027 aşa cum a fost până acum, separată de alte fonduri europene şi cu cei doi piloni importanţi: FEADR pentru dezvoltarea sectorului vegetal, zootehnic, industria alimentară şi FEGA pentru plăţi directe pe suprafaţă”, a spus ministrul.

Oficialul a explicat că, după 2027, intenţiile Comisiei Europene sunt de a integra inclusiv Politica Agricolă Comună în totalitatea fondurilor alocate fiecărui stat membru.

Acest referendum îl fac împreună cu formele asociative şi vreau votul fermierilor, astfel încât, când merg în Consiliul Agrifish, să am votul lor, să-i reprezint. Cred că toţi fermierii din România îşi doresc să rămână separat Politica Agricolă Comună de celelalte fonduri şi să rămânem cu cei doi piloni”, a arătat Florin Barbu.

Voi avea o consultare cu formele asociative şi în următoarea perioadă, împreună, vom da drumul la acest referendum. Voi da un sprijin inclusiv cu instituţiile subordonate, vorbim de Direcţile Agricole, APIA, AFIR, astfel încât toţi fermierii din România să poată vota răspunsul la acele întrebări pe care le voi stabili împreună cu mediul asociativ din România”, a mai spus el.

Florin Barbu susține asocierea în sectorul agricol

Ministrul Florin Barbu și-a exprimat și susținerea pentru asocierea fermierilor în cooperative. „Punem în practică măsurile necesare pentru a stimula asocierea în sectorul agroalimentar din România. Obiectivul nostru este să construim un sector agricol mai echitabil și mai puternic, prin măsuri de creștere a valorii adăugate pe hectar prin integrarea producției primare, atât în zootehnie, cât și în procesare. Împreună, putem găsi cele mai bune soluții pentru ca fermierii și cooperativele noastre să aibă un viitor predictibil. Ministerul Agriculturii se asigură că vocea fermierilor și a cooperativelor este ascultată și că legislația europeană va fi una echilibrată, care să sprijine sustenabilitatea sectorului agricol, și cred cu tărie că este esențial să creăm un cadru în care fiecare fermier din România și din Uniunea Europeană să fie competitiv și sustenabil”, a subliniat oficialul MADR.

Peste 500 de fermieri reprezentativi din Europa participă la Congresul European al Fermierilor, care are loc la Bucureşti, în perioada 23 – 25 octombrie.