Ministrul Agriculturii le cere autorităților de la CE să nu avanseze cu procedura de infrigement legată de practicile comerciale neloiale
Ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu, aflat la Bruxelles, în aceste zile, a făcut apel la comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, să nu se avanseze cu procedura de infringement în cazul României, pentru că țara noastră nu a transpus Directiva privind practicile comerciale neloiale.
Obligația de a transpune în legislația națională Directiva UE 633/2019 avea ca termen 1 mai 2021. Statele membre UE ar trebui să aplice noile reguli cel târziu de la 1 noiembrie 2021, însă România nu s-a încadrat nici în acest termen. Actul normativ a trecut prin Senat, iar acum se află la Camera Deputaților.
“Referitor la practicile comerciale neloiale, ministrul a precizat că proiectul de lege pentru transpunerea directivei se află în dezbatere în Camera Deputaților și se fac eforturi pentru finalizarea acestuia cât mai curând, însă până la punerea în aplicare mai este nevoie de timp, sens în care a făcut apel la Comisar să nu se avanseze cu procedura de infrigement. Comisarul Wojciechowski a apreciat eforturile României și a opinat că informarea corectă din partea României ar permite neactivarea procedurii de infringement”, se arată înr-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Ministrul Adrian Chesnoiu a avut o întâlnire, în data de 13 decembrie, cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit desfășurat la Bruxelles. Discuțiile au vizat Planul Național Strategic, transpunerea legislației europene în domeniul practicilor comerciale neloiale, controlul populațiilor de carnivore mari și optimizarea PNRR în vederea finanțării unor investiții în domeniul agriculturii.