Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a plecat de la sediul DNA după o oră de audieri
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a plecat, vineri, de la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost audiat de procurori aproximativ o oră.
La ieşirea din DNA, el nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că el a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care fostul ministru Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare, sub forma participaţiei improprii, la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi abuz în serviciu.
Procurorii de la Serviciul teritorial Timişoara al DNA susţin că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg („persoană de încredere a ministrului”) o parte dintre subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.
„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi ‘agreaţi’ dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile”, precizează anchetatorii.
DNA menţionează că, la intervenţia „directă” a ministrului, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să promoveze un candidat, în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător.
„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, arată procurorii.