Ministrul Agriculturii scapă de moțiunea simplă
Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros, a fost respinsă, miercuri, în Camera Deputaților. Din totalul celor prezenți, 115 deputați au votat „pentru” și 166 au solicitat respingerea moțiunii.
Adrian Ionuț Chesnoiu, de la PSD, a transmis, după ce moțiunea a fost respinsă, că este dezamăgit de faptul că AUR nu a fost alături de social-democrați la votul pe moțiunea împotriva ministrului Adrian Oros.
„Rușine! Din păcate, cei de la AUR ar fi trebuit să fie în sală să dăm jos cel prost ministru al Agriculturii din ultimii 30 de ani. Plătiți despăgubirile, plătiți motorina! Fermierii au nevoie de sprijin, nu de povești și de voturi inutile”, a spus deputatul PSD într-o conferință de presă ce a urmat evenimentului.
Moțiunea simplă împotriva lui Adrian Oros a fost depusă de PSD, cu un număr de 110 semnături. Motivul invocat de social-democrații ținea de securitatea alimentară.
„Pericolul asupra securităţii alimentare a României în acest moment este unul real. Vă reamintesc că România nu mai produce pesticide, îngrăşăminte sau seminţe. Vedem că, în continuare, nu se ia nicio măsură în această zonă, nu încercăm să promovăm produsele româneşti şi autohtone, atât tradiţionale, cât şi cele produse cu materie primă chiar importată, nu vedem un program coerent în acest moment din partea Ministerului Agriculturii”, a spus Marcel Ciolacu, președintele PSD.