Ministrul Apărării, alături de militarii români din Pristina

Publicat: 08 oct. 2024, 21:13, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministrul Apărării, alături de militarii români din Pristina
Foto: M.Ap.N.

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, se află, astăzi și mâine, în vizită în Balcanii de Vest, la debutul noii rotații a unei părți importante a detașamentelor de militari dislocate la Pristina, în Kosovo, și la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina.

Prima parte a vizitei a avut loc marți, 8 octombrie, la Pristina, unde au fost programate întâlniri cu echipa de comandă a operațiunii NATO de menținere a păcii KFOR, la care România are o contribuție importantă, și cu militarii români aflați în misiune în acest teatru de operații.

Din delegația condusă de ministrul Tîlvăr au făcut parte locțiitorul pentru operații și instrucție al șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Iulian Berdilă, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, și alți reprezentanți ai unor structuri centrale ale MApN.

Activitatea se înscrie în seria de vizite ale conducerii Ministerului Apărării Naționale la detașamentele aflate în misiuni externe, organizate în mod tradițional în apropierea sărbătoririi Zilei Armatei României, marcată în fiecare an la 25 octombrie.

Totodată, în prima parte a vizitei la Pristina, ministrul Tîlvăr a avut o întrevedere cu generalul-maior Özkan Ulutaș, comandantul KFOR, prilej cu care au fost discutate principalele obiective ale misiunii de menținere a păcii și stabilității în Kosovo, cu accent pe angajamentul ferm al României în sprijinirea eforturilor de securitate din regiunea Balcanilor de Vest și importanța operației KFOR în asigurarea unui climat stabil în această zonă strategică.

„În calitate de membră a NATO și a Uniunii Europene, România este pregătită să își onoreze obligațiile și să susțină eforturile aliate pentru menținerea securității și promovarea păcii în regiunea Balcanilor de Vest”, a declarat ministrul Apărării Naționale.

În partea a doua a zilei, ministrul Tîlvăr s-a întâlnit cu militarii români care își desfășoară activitatea în bazele militare Camp Film City și Camp Novo Selo din Pristina.

Este o mare bucurie să vă întâlnim, înainte de sărbătorirea Zilei Armatei României, și să vă mulțumim pentru eforturile pe care le faceți în îndeplinirea misiunilor în acest teatru de operații, care nu este lipsit de provocări”, le-a spus Angel Tîlvăr militarilor români aflați în cele două baze ale KFOR.

Ministrul Apărării Naționale s-a informat despre misiunile militarilor, subliniind importanța pe care conducerea MApN o acordă asigurării condițiilor optime pentru desfășurarea activităților la cele mai înalte standarde. Ministrul a evidențiat, de asemenea, cooperarea excelentă dintre efectivele românești și cele dislocate de aliați în Operația KFOR.

Aprecierile echipei de comandă a Kosovo Force cu privire la activitatea dumneavoastră în acest teatru de operații sunt excelente și ne fac foarte mândri. Contribuiți, prin rezultatele solide ale muncii dumneavoastră, pe care o faceți cu profesionalism, cu competență și cu loialitate față de țară, la consolidarea bunei imagini a armatei noastre și a României”, le-a spus ministrul Tîlvăr militarilor.

Angel Tîlvăr a reafirmat angajamentul țării noastre față de stabilitatea regiunii Balcanilor de Vest, subliniind că România va continua să contribuie la eforturile internaționale de menținere a păcii atât timp cât va fi necesar.

Lecția învățată de România în ultimele trei decenii în care a contribuit la misiunile și operațiile de impunere și menținere a păcii este aceea că securitatea se obține prin contracararea provocărilor acolo unde acestea se manifestă, pentru a nu permite instabilității să ajungă acasă”, a concluzionat ministrul.

Mâine, 9 octombrie, Angel Tîlvăr se va afla la Sarajevo, în Bosnia și Herțegovina, unde se va întâlni cu omologul din această țară, Zukan Helez, la sediul Ministerului Apărării, iar în baza militară Butmir, cu comandantul forței UE – EUFOR ALTHEA, cu comandantul Comandamentului NATO din Sarajevo și cu militarii români dislocați în această bază.

NATO desfășoară operația multinațională de menținere a păcii KFOR (Kosovo Force) din anul 1999, atunci când s-a stabilit crearea unei prezențe internaționale de securitate în Kosovo. Misiunea se desfășoară sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU (Rezoluția nr. 1244/1999), iar conducerea este asigurată, prin rotație, de către unul dintre statele aliate participante.

În prezent, în KFOR sunt peste 4.400 de militari din 28 de țări, 185 dintre aceștia fiind din Armata României.