Ministrul Bogdan Aurescu va participa la a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa, de luni până pe 24 septembrie, în cadrul delegaţiei conduse de preşedintele Klaus Iohannis, la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU de la New York, în marja căreia urmează să fie prezent la o serie de reuniuni multilaterale.
„Participarea ţării noastre la cel mai înalt nivel la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU reconfirmă susţinerea constantă a ţării noastre pentru diplomaţia multilaterală eficientă şi pragmatică, ca reper al politicii externe a României, alături de respectarea strictă a dreptului internaţional şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli, precum şi dorinţa de a consolida contribuţia României la activităţile ONU, inclusiv prin intensificarea colaborării bilaterale cu alte state membre ale organizaţiei din toate regiunile globului„, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.
Agenda ministrului de Externe în marja celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU include participarea la o serie de reuniuni multilaterale organizate în acest context, pe teme precum perspectivele dreptului internaţional umanitar şi rolul Curţii Penale Internaţionale în combaterea impunităţii şi consolidarea principiului statului de drept la nivel global, precum şi la alte formate de cooperare multilaterală, precum Alianţa pentru Multilateralism.
„De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va participa la o reuniune a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre UE, având ca temă principală situaţia din Afganistan, cu accent pe evoluţiile recente privind situaţia internă şi de securitate, precum şi cooperarea regională. De asemenea, miniştrii europeni vor aborda evoluţiile recente din Sahel şi din regiunea Indo-Pacificului„, arată sursa citată.
Comunitatea Democraților
Un capitol distinct va fi consacrat exercitării atribuţiilor României de Preşedinţie-în-exerciţiu a Comunităţii Democraţiilor (2019 – 2022), prin găzduirea de către ministrul Aurescu a celei de-a zecea reuniuni ministeriale.
Pe lângă reprezentanţi de nivel din statele participante la Comunitatea Democraţiilor, la reuniunea ministerială vor participa preşedintele celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, Abdulla Shahid, subsecretarul general al ONU pentru Afaceri politice şi de consolidare a păcii, Rosemary DiCarlo, secretarul general al Comunităţii Democraţiilor, Thomas Garrett, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai organizaţiilor de tineret.
Prin tema reuniunii ministeriale a CoD din acest an – „Democraţie şi Rezilienţă: Obiective Împărtăşite” („Democracy and Resilience: Shared Goals”), Preşedinţia română a Comunităţii Democraţiilor îşi propune să ofere un cadru adecvat pentru promovarea în continuare a valorilor democratice la nivel global, mai ales în contextul provocărilor actuale la adresa democraţiilor de pe întreg globul, precum şi premisele continuării acţiunii susţinute a democraţiilor consolidate de a-şi dinamiza şi eficientiza eforturile pentru consolidarea rezilienţei democratice.
O atenţie specială va fi acordată întrevederilor bilaterale cu omologi din ţări din Caucaz şi Asia Centrală, Asia de Sud şi de Est, Orientul Mijlociu Africa şi state din Pacific şi Caraibi, subsumate obiectivului României privind dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor cu statele din aceste regiuni.
Prezenţa la New York a ministrului Bogdan Aurescu va permite organizarea de întâlniri cu reprezentanţii organizaţiilor evreieşti din Statele Unite ale Americii, acţiuni de tradiţie pentru şeful diplomaţiei române cu ocazia participării la sesiunile Adunării Generale a ONU, precizează MAE.