Ministrul Claudiu Năsui continuă să saboteze sectorul HoReCa și turismul românesc prin blocarea ajutoarelor de stat de 500.000.000 de euro

Publicat: 03 aug. 2021, 16:00, de Ion Teleanu, în Turism , ? cititori
Ministrul Claudiu Năsui continuă să saboteze sectorul HoReCa și turismul românesc prin blocarea ajutoarelor de stat de 500.000.000 de euro

Ministrul USR al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, nu știe ce să mai inventeze ca să blocheze acordarea ajutoarelor de stat de circa 500.000.000 de euro pentru hoteluri, restaurante, baruri, agenții de turism și alte firme din sectorul HoReCa.

Virgil Popescu da, Claudiu Năsui-ba

În guvernarea Orban, ministrul de atunci al Economiei, liberalul Virgil Popescu, a elaborat un proiect de schemă de ajutor de stat de 500 de milioane de euro pentru sectorul HoReCa și agențiile de turism. Ulterior, pe 30 decembrie 2020, noul cabinet Cîțu a aprobat proiectul lui Virgil Popescu prin OUG nr. 224/2020 și, astfel, firmele din sectorul HoReCa și agențiile de turism urmau să beneficieze de un ajutor de stat ce constă în acordarea unei sume egale cu 20% din scăderea suferită de firme la cifra de afaceri pe anul 2020 față de anul 2019. Practic, conform OUG 224/2020, ministrul Claudiu Năsui avea la dispoziție 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței să elaboreze procedura de implementare a programului. Însă nici până azi, ministrul Claudiu Năsui nu a deblocat o parte din banii pentru acest sector economic, deși există disponibilizați la nivelul ministerului pentru această măsură deja suma de 200.000.000 USD. De ce? Doar ca să-și bată joc de cei din turism și sectorul HoReCa.

Una-i realitatea… lui Pîrjol

Potrivit datelor oficiale furnizate de către ANAF și Ministerul de Finanțe, fostul secretar de stat pentru Turism din cabinetul Orban, Răzvan Pîrjol, a constatat, pe baza codurilor CAEN, că există între 12 și 14.000 de societăți comerciale care pot beneficia de acest ajutor de stat pentru care ar fi necesară suma de 450-460.000.000 de euro. Ulterior, ordonanța dată de Cîțu prevedea acordarea de ajutoare de stat în valoare totală de 500.000.000 de euro, iar suma maxima de care putea beneficia un agent economic este de 800.000 de euro.

…Alta este estimarea eronată cu 200% a lui Năsui

Dar, ulterior, ministrul Claudiu Năsui a estimat că pot beneficia de finanțare prin acest program de ajutor de stat între 74 și 76.000 de agenți economici și că cel puțin 30.000 vor accesa pentru finanțare. Numai că estimările lui Năsui a fost eronate, înscriindu-se doar 10.185 de firme, ceea ce înseamnă că Năsui a greșit estimarea cu 200%. Astfel, conform datelor oficiale, pentru acest program, cele 10.185 de firme au solicitat ajutoare de stat în valoarea totală de 3.286.339.061,6 lei, adică de circa 667.833.051,20 euro. Însă, conform primelor verificări, circa 600 de agenți economici nu vor fi eligibili, ceea ce ar însemna că s-ar încadra în cele 500.000.000 de euro puse la dispoziție prin OUG 224/2020.

10.165 de agenți economici vor ajutor de stat

Din cele 10.185 de firme care au aplicat la acest program, există 89 de agenți economici (vezi documentul în facsmil) care ar putea beneficia de mai mult de 800.000 de euro, dar, conform OUG 224/2020, nu pot beneficia de mai mult de 800.000 de euro. Practic, cei 500.000.000 de euro ajung pentru finanțarea solicitată de cei 10.185 de agenți economici. Suma totală de care ar putea beneficia cei 89 de agenți economici este de 1.143.984.069,4 lei, adică de circa 232.474.501 euro, la un curs euro/leu de 4,9209 lei/euro, Astfel, au aplicat pentru accesarea acestor fonduri 21 de hoteluri (39.357.145 de euro), 16 restaurante/baruri (27.0001.815 euro), 45 de agenții de turism (155.315.000 euro), un organizator de evenimente -1.162.247 euro, (Romexpo SA) și 6 alte categorii de acest gen (9.633.365 euro).

Șmecherie cu dedicație pentru agențiile de turism

Numai că ministrul Claudiu Năsui și secretarul de stat Valentina Saygo, care a lucrat în trecut și la o agenție de turism, au inventat o șmecherie pentru agențiile de turism care a blocat acordarea ajutoarelor de stat. Astfel, cei doi vor ca agențiile de turism să beneficieze de ajutor de stat nu după cifra de afaceri raportată la comision, ci, atenție, după întregul volum al facturilor încasate. Practic, cei doi vor ca agențiile de turism să beneficieze de ajutor de stat după volumul de facturare și nu după cifra de afaceri rezultată din comision. De ce oare? Pentru ca să tergiverseze acordarea ajutorului de stat de maxim 800.000 de euro  și, astfel, Năsui să-și continue campania de sabotare a turismului românesc și a sectorului HoReCa.