Ministrul Cseke Attila a secretizat auditul jafului de 1,2 miliarde de euro din Delta Dunării EXCLUSIV
Auditul Comisiei Europene privind ”tocarea” a 1,2 miliarde de euro prin programul ITI Delta Dunării a fost ținut la secret timp de două luni de ministrul Cseke Attila. România este din nou în centrul unui scandal uriaș privind finanțările europene destinate Deltei Dunării pe care autoritățile din țara noastră încearcă să-l mușamalizeze.
Teodorovici: ”ITI Delta Dunării, cea mai mare deturnare de fonduri europene”
În urma negocierilor cu reprezentanții Comisiei Europene, în august 2014, s-a parafat Acordul de parteneriat dintre România și forul european pentru alocarea a circa 1,2 miliarde de euro fonduri europene, la care s-a adăugat și cofinanțarea națională, pentru implementarea programului denumit ITI Delta Dunării.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a precizat pentru PUTEREA că ”acest buget impresionant și unic pentru România era destinat atât proiectelor publice (cele mai importante fiind: construcția podului peste Dunăre dintre Tulcea și Brăila, realizarea drumului expres Brăila-Tulcea-Constanța, reabilitarea Spitalului județean și a falezei din Portul Tulcea, modernizarea Aeroportului Tulcea, dragarea/decolmatarea unor lacuri/canale din Delta Dunării etc), cât și celor din sectorul privat”.
Dar, tot Eugen Teodorovici susține că ITI Delta Dunării reprezintă cea mai mare deturnare de fonduri europene.
Dar această finanțare uriașă a atras atenția forurilor europene și anul trecut comisarul european pentru politică regională, Elisa Ferreira, a anunțat că forul european va realizat un raport de audit privind utilizarea fondurilor europene destinate programul ITI Delta Dunării ce va fi făcut public până la sfțrșitul lunii februarie 2023. Dar, surpriză! Raportul de audit nu a fost încă făcut public deși este finalizat.
”Raportul final de audit a fost comunicat în ianuarie autorităţilor române responsabile cu programul operaţional regional”
În schimb, o simplă solicitare electronică a unui cetățean român adresată recent comisarului european Elisa Ferreira privind raportul de audit al programului ITI Delta Dunării primește foarte rapid un răspuns surprinzător și care lasă loc la o mulțime de speculații. ”Versiunea în limba engleză a raportului final de audit a fost comunicată în ianuarie autorităţilor române responsabile cu programul operaţional regional.
Raportul este în curs de traducere, iar versiunea în limba română va fi comunicată în a doua jumătate a lunii martie”, se precizează în răspunsul lui Franck Séber, consilierul comisarului european Elisa Ferreira. Practic, Comisia Europeană ne-a comuncat că raportul de audit privind ITI Delta Dunării este finalizat și transmis autorităţilor române responsabile cu acest program, adică Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice și Administrației condus de către senatorul UDMR Attila Cseke.
Totodată, răspunsul oficialului european ne atrage atenția că ”Vă rugăm să rețineți că trimiterea versiunii naționale a unui raport de audit final marchează începutul procedurii de urmărire. Autoritățile responsabile sunt invitate să implementeze recomandările auditului și să raporteze periodic serviciilor Comisiei Europene stadiul implementărilor acestor recomandări”. Deși raportul de audit este de aproape două luni la dispoziția autorităților române, mai exact la MDLPA, nici ministrul Attila Cseke și nimeni din cabinetul Ciucă n-a scos o vorbă despre concluziile Comisiei Europene privind cheltuirea celor circa 1,2 miliarde de euro din programul ITI Delta Dunării. De ce oare?