Ministrul Culturii: Adrian Cioroianu, cel mai probabil noul manager al Bibliotecii Naționale. Dosarul Roșia Montană se discută la UNESCO pe 25 iulie

Publicat: 13 iul. 2021, 08:00, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Ministrul Culturii: Adrian Cioroianu, cel mai probabil noul manager al Bibliotecii Naționale. Dosarul Roșia Montană se discută la UNESCO pe 25 iulie
Bogdan Gheorghiu (INQUAM_Photos_George_Calin)

Istoricul Adrian Cioroianu va prelua, cel mai probabil, funcţia de manager al Bibliotecii Naţionale a României, a anunţat, luni, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Am avut discuţii cu mai multe personalităţi din zona culturală, dar discuţiile care au înaintat şi cu care am făcut paşi concreţi şi sunt în măsură să îl anunţ aproape sigur ca viitor manager al Bibliotecii Naţionale este domnul Adrian Cioroianu. Eu zic că este un om care va implementa un nou parcurs în ceea ce înseamnă raportul dintre societate şi Biblioteca Naţională, care cred că trebuie să îşi pună o amprentă mai puternică în viaţa noastră social-culturală„, a declarat, la TVR 1, ministrul Bogdan Gheorghiu.

În momentul de faţă, manageriatul Bibliotecii Naţionale a României este asigurat în regim de interimat de un angajat al instituţiei.

Dosarul Roșia Montană

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat și că dosarul Roşia Montană va fi discutat la UNESCO pe 25 iulie şi că va pleda pentru „ceea ce înseamnă binele patrimoniului”, dar a menţionat că va primi un mandat din partea Guvernului pentru a prezenta poziţia României.

Ministerul Culturii este parte a Guvernului României. Noi vom merge cu un mandat din partea Guvernului, va fi o decizie la nivel de Guvern şi va fi o decizie politică la nivel de coaliţie. Dar noi, ca Minister al Culturii, nu putem pleda decât pentru patrimoniu, pentru ceea ce înseamnă binele patrimoniului. Nu putem avea altă poziţie decât cea prin care pledăm pentru continuarea procedurii, pentru că UNESCO nu va veni cu bani, nu va veni nici cu alte legi de protecţie asupra acelui obiectiv. Dar înseamnă o zonă de consultanţă şi de expertiză care ajută în ceea ce înseamnă salvarea patrimoniului de acolo. Am avut discuţii destul de deschise, unele destul de aprinse. Pe 25 iulie se discută dosarul Roşia Montană, dacă nu apare nicio decizie între timp. Ce ministru al Culturii aş fi dacă aş pleda altfel?„, a precizat ministrul Bogdan Gheorghiu.

El a explicat că indiferent dacă Roşia Montană va fi inclusă sau nu în patrimoniul UNESCO, zona este protejată de legea patrimoniului naţional românesc.

Totodată, Bogdan Gheorghiu a precizat că pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană este necesar avizul de mediu.

Odată cu reactualizarea listei cu monumentele istorice după anul 1990, Roşia Montană a rămas acolo şi inclusiv la momentul la care s-a dat acel acord, accept pentru minerit în zona respectivă, ea era inclusă în patrimoniul naţional românesc. Aşadar, când s-a semnat acordul se ştia foarte bine că acolo este o zonă de interes patrimonial. Dacă la momentul semnării contractului ţi-ai asumat că ulterior reprezenta un proiect care va respecta legislaţia statului român şi vei obţine avize, în primul rând de la mediu, pentru că nu patrimoniul este principala problemă… Toată lumea vorbeşte de includerea sau neincluderea în patrimoniul mondial UNESCO. Acolo niciodată nu a fost obţinut aviz pentru mediu şi presupunând că nu ar fi zonă de patrimoniu, că Ministerul Culturii sau UNESCO nu ar avea nicio implicare acolo, avizul de mediu rămâne o problemă deschisă de care se vorbeşte mult mai puţin. Ce este important de precizat este că acea zonă este deja protejată de legea patrimoniului naţional românesc. Includerea sau declanşarea procedurii pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO are drept primă condiţie să fie inclusă în patrimoniul naţional al ţării respective. Aşadar, în momentul în care vorbim de faptul că ea este protejată deja de legislaţia românească avem un lucru limpede – şi nu trebuie să fii jurist pentru asta – care ne spune că includerea sau neincluderea în patrimoniul mondial UNESCO nu îi schimbă cu absolut nimic statutul juridic„, a subliniat Bogdan Gheorghiu.

Zilele trecute, un număr de 74 de organizaţii guvernamentale i-au solicitat prim-ministrului Florin Cîţu, ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care deţine şi funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, să nu blocheze discutarea candidaturii Roşiei Montane la UNESCO din iulie 2021.

Potrivit iniţiatorilor, acest demers a fost făcut în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora „Guvernul ia în considerare, din nou, o posibilă amânare sau retragere” a dosarului de nominalizare.