Ministrul Economiei dezvăluie când va fi gata prima dronă românească: „În momentul în care proprietatea intelectuală este a noastră”
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a vorbit despre prima dronă românească, așteptată de mult timp. Oficialul anunță că, până la finalul verii, ar putea fi elaborat proiectul pentru acest dispozitiv, iar până anul viitor ar putea fi realizat chiar și prototipul.
Când apare prima dronă românească
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a anunțat vineri, 21 iunie, că tema de proiectare pentru „drona românească” ar urma să fie finalizată până la sfârșitul verii. După ședința de Guvern, acesta a declarat că prototipul dispozitivului ar putea fi gata până anul viitor.
Proiectul privind drona românească a fost anunțat la sfârșitul lunii trecute de prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul Expoziției Internaționale Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2024.
Ministrul Oprea a exprimat convingerea că tema de proiectare va fi gata până la sfârșitul verii și a menționat posibilitatea ca această temă să fie realizată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), cu finanțare din fonduri europene, prin intermediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
El a subliniat că aceste scheme de finanțare sunt competitive și a precizat că există institute în România, precum Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială (INCAS) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI, precum și companii private, care au capacitatea de a proiecta, cerceta și dezvolta astfel de drone.
Oprea a afirmat că are încredere că un prototip va putea fi realizat până anul viitor, subliniind că în România există deja mai multe prototipuri de drone, atât aeriene, cât și navale, care au fost expuse la BSDA.
”În acel moment, sută la sută vom avea o dronă românească. Mai există în acest moment un proiect al Carfil-ului referitor la drone, în care au semnat cu o companie americană, cu Periscope Aviation, au semnat deja o înţelegere, astfel încât drona pe care astăzi au conceput-o cei de la Periscope Aviation să fie fabricată în România, ei producând astăzi în China, îşi doresc ca să fie fabricat în totalitate.
Faptul că fabrici în totalitate putem considera că este o dronă românească, dar eu cred că vom avea într-adevăr o dronă românească în momentul în care proprietatea intelectuală este a noastră”, a arătat ministrul Economiei.
Aceste drone sunt echipate cu software românesc și inteligență românească, precum și cu echipamente de optoelectronică proiectate de români. Ministrul a menționat că mai multe companii au proiecte și patente deja înregistrate în acest domeniu.
”Trebuie să ai o temă de proiectare pe care poate putem să o facem noi la /MEAT/, să găsim finanţarea din fonduri europene. Îmi doresc, prin Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Sigur, toate schemele acestea sunt competitive.
Trebuie ca cei care doresc şi care pot să facă lucrul acesta – şi sunt astfel de institute în România, INCAS are proiecte, COMOTI are astfel de proiecte. Sunt companii private care au astfel de proiecte. Există această capacitate de a proiecta, de a cerceta şi de a dezvolta astfel de drone în România”, a explicat ministrul.
De asemenea, Oprea a detaliat faptul că peste 10 instituții colaborează la un proiect de dronă pentru uz în agricultură, demonstrând astfel capacitatea României de a dezvolta tehnologii avansate în diverse domenii.