Sebastian Burduja: Companii globale din energie, interesate să investească în România
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/03/baku.jpg)
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că România atrage interesul unor companii energetice globale pentru investiții de miliarde de dolari.
Declarația a fost făcută în urma participării la cea de-a doua reuniune ministerială a Consiliului Consultativ pentru Energie Verde, organizate în Baku, Azerbaidjan.
Printre companiile menționate se numără SOCAR, Taqa și Masdar.
Un aspect cheie al discuțiilor a fost finalizarea studiului de fezabilitate pentru un terminal de LNG pe țărmul românesc al Mării Negre, un proiect ce ar putea aduce țării 8-9 miliarde de metri cubi de gaz anual.
De asemenea, companiile TAQA și MASDAR din Emiratele Arabe Unite sunt interesate să investească în diverse proiecte, inclusiv în interconectorul Est-Vest și în panouri fotovoltaice flotante.
Programul nuclear civil din România, în special dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), este urmărit cu interes de toți partenerii, a mai declarat Sebastian Burduja.
Astfel, România poate deveni lider regional în sectorul energetic, asigurând accesul la gaze și electricitate la prețuri competitive.