Ministrul Energiei: „Estimez o scădere a prețului la gaz și energie electrică”. Argumentele sale

Publicat: 06 ian. 2022, 08:16, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
Ministrul Energiei: „Estimez o scădere a prețului la gaz și energie electrică”. Argumentele sale
Virgil Popescu (INQUAM_Photos_George_Calin)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se arată optimist în ceea ce privește scăderea prețului gazelor natural și a energiei electrice și a anunțat că se face o evaluare în cursul lunii ianuarie pentru a se analiza tendințele.  

Eu estimez, din aprilie încolo, o temperare a preţului la gaz natural, o scădere a preţului la gaz, care, evident, va duce şi la o temperare a preţului la energie electrică. Primăvara şi vara scade consumul, nu va mai fi aşa o presiune pe preţ”, a declarat ministrul la Digi24.  

Conform acestuia, creşterea exponenţială a preţului gazului natural sa datorat jocului geo-politic al Federaţiei Ruse, prin Gazprom.  

E complicat să joci la fel într-o perioadă în care nu ai cerere. Vara, consumul scade foarte mult”, a mai spus ministrul.  

În opinia sa, scăderea preţului la gaz va angrena şi scăderea preţului la energie electrică: „Nu e aşteptăm la o scădere a preţului la energie electrică la nivelul anului trecut, este clar că aşa ceva nu se mai poate. Preţul certificatului de CO2 a crescut foarte mult”.  

MiInistrul anunţă că se caută măsuri şi pentru toamna-iarna viitoare.  

„Vom vedea ce măsuri vom lua în continuare pentru toamna şi iarna următoare, gândim noi seturi de măsuri care să nu ne prindă nepregătiţi în perioada următoare”, a adăugat Popescu.