Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 62 de contracte de finanţare pentru parcuri solare pentru primării şi instituţii publice
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 62 de contracte de finanţare pentru proiecte de construcţie a unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice, contracte în valoare totală de 128,47 milioane de lei, a informat Ministerul Energiei.
În ultima săptămână înainte de Sărbători, au fost semnate în total pste 110 contracte de finanţare cu primării şi instituţii publice, dar şi contracte în valoare de circa 570 milioane lei pentru dezvoltarea industriei producătoare de baterii şi noi capacităţi de stocare.
„Investițiile în sectorul energetic continuă în ritm accelerat. Am încheiat săptămâna aceasta semnând alte 62 de contracte de finanțare pentru construcția de parcuri solare destinate autoconsumului în primării și instituții publice, proiecte finanțate prin Fondul pentru modernizare. Doar în ultimele zile, la Ministerul Energiei, am semnat peste 110 contracte de finanțare destinate atât instituțiilor publice, cât și companiilor care se implică în producția de baterii și noi capacități de stocare a energiei. În aceste 18 luni de mandat, au fost încheiate peste 430 de contracte de finanțare pentru construcția de parcuri solare„, a declarat Sebastian Burduja.
Este un număr record de proiecte pe care le-am sprijinit în această perioadă și a căror realizare va face o diferență enormă în ceea ce privește eficiența energetică, reducerea costurilor, dar și atragerea de noi investiții și crearea de locuri de muncă, a subliniat ministrul Energiei.
Un beneficiu major al derulării unor astfel de proiecte este efectul lor de multiplicare – reducerea costurilor cu energia înseamnă resurse suplimentare pentru investiții, atât pentru companii, cât și pentru instituțiile publice.
„Și să nu uităm că suntem într-o perioadă în care vorbim mult despre necesitatea reducerii costurilor în administrație, iar astfel de inițiative vor avea efect pe termen mediu în diminuarea presiunii asupra bugetelor primăriilor sau altor instituții publice. Reducerea costurilor cu energia pentru primării și instituții publice poate fi realizată utilizând tehnologii moderne, pe care le avem acum la îndemână, investind în proiecte de energie regenerabilă. Astfel de soluții sunt și ele parte din reforma statului„, a scris pe Facebook ministrul Sebastian Burduja.