Ministrul Energiei vrea Ordonanță de Urgență pentru deblocarea centralei Iernut
Ministerul Energiei va veni în Guvern, în viitorul apropiat, cu o Ordonanţă de Urgenţă pentru a debloca investiţia de la centrala Iernut, a anunţat, miercuri, pe Facebook, ministrul de resort, Virgil Popescu.
„Voi veni în viitorul apropiat, în Guvern, cu un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru a debloca şi situaţia investiţiei de la Iernut! Da, am venit cu soluţii şi o vom face şi pe viitor! Avem grijă de cetăţeni, dar totodată continuăm şi investiţiile, pentru că doar aşa vom putea asigura securitatea energetică a României!”, a scris ministrul.
Popescu s-a referit şi la centrala Mintia, unde urmează să fie construită o nouă centrală, pe gaz.
„Demontez un fake – news, alimentat de răuvoitori! Le-am explicat şi colegilor mei, parlamentari PSD şi PNL de Hunedoara, că Termocentrala de la Mintia nu se va vinde la fier vechi! Am solicitat administratorului judiciar ca în procedura de vânzare şi selecţie a unui investitor să solicite ca acesta să ofere garanţii ferme că pe amplasamentul de la Mintia se va construi o nouă capacitate de producere a energiei electrice, pe gaze naturale, de minimum 800 Mw”, a arătat Popescu.
De asemenea, el a mai spus că susţine fără rezerve iniţiativa legislativă prin care investiţiile Hidroelectricii începute, dar nefinalizate din cauza blocajelor de mediu, să poată fi continuate.