Ministrul finanțelor: Deficitul bugetar va fi de 7 %; ce se întâmplă cu bugetul și cum vor fi alocați banii
Ministrul finanțelor, Tánczos Barna, a anunțat că deficitul bugetar al Românei se va menține la 7 % și a detaliat cum vor fi alocați banii din bugetul pe 2025.
Principalul obiectiv al Ministerului Finanțelor va fi astfel asigurarea unui control riguros al cheltuielilor, astfe încât țara noastră sămpoată respecta angajamentele pe care le-a luat față partenerii europeni. Pentru anul 2025, România s-a angajat să aibă un deficit bugetar de 7 %.
„Un guvern pro-european trebuie să-şi respecte în primul şi în primul rând angajamentele faţă de Comisia Europeană şi faţă de partenerii europeni. Şi aici România s-a angajat ca în anul 2025 să se încadreze într-un deficit de 7% până la sfârşitul anului. Este principala provocare pentru mine ca Ministru a Finanţelor şi eu o să mă asigur că acest angajament a României să fie respectat„, a declarat ministrul finanțelor, într-oc onferință comună de presă cu premierul Marcel Ciolacu.
Bugetul va fi astfel construit „prudent pe partea de venituri„, fără includerea veniturilor nerealizabile sau foarte greu realizabile, astfel încât deficitul să se bazeze pe o analiză prudentă a veniturilor şi pe partea de cheltuieli pe un control cât mai riguros.
„Planul fiscal bugetar structurat pe termen mediu asumat de România prevede pentru anul acesta 7%. Pentru următorii şapte ani – o reducere progresivă a deficitului bugetar până la 3% şi acest angajament nu trebuie respectat doar acum„, a precizat Tánczos Barna.
Bugetul va fi astfel construit pentru 2025 astfel încât să aibă impact şi pentru anii următori, astfel încât pe partea de investiţii să nu fie reduse sumele alocate pentru investiţii.
Tánczos Barna. dă asigurări că aceste sume vor crește constan și că va fi asigurat cel puţin la nivelul deficitului finanţarea investiţiilor în România.
„Pe de altă parte să nu exagerăm pe partea de venituri nerealizabile şi să nu ajungem în situaţia în care diferenţa trebuie acoperită din împrumuturi. Investiţiile vor depăşi şi, aşa cum a spus şi domnul prim-ministru, 130 de miliarde, se pot apropia şi de 140. Finalizăm astăzi calculele în bază a discuţiilor pe care le-am avut şi vom veni în guvern cu indicatorii, cu limitele pe care trebuie aprobate înainte de prezentarea bugetului„, a adăugat ministrul finanțelor.
Ce se întâmplă cu bugetul de stat
Bugetul asigură o finanţare consistentă pentru educaţie şi asigurăm plata salariilor la nivelul anului 2024, a precizat Tánczos Barna.
Astfel, pentru sănătate va fi asigurată finanţarea Casei Naționale de Sănătate, pentru a avea serviciile medicale asigurate tot anul şi salariile plătite la nivelulul asumat de guvern.
„La Apărare asigurăm minimul de 2% din PIB şi asigurăm şi investiţii strategice în sectorul industriei de apărare, pentru că România are pe de-o parte contracte deja semnate, angajamente luate şi trebuie să ne respectăm aceste angajamente. Agricultura şi economia nu sunt uitate, agricultura are finanţare pentru programele menţionate adineauri şi economia la fel, Ministerul Economiei are finanţare pentru programele pe care doresc să le implementeze. Încă o dată este un buget cumpătat, am pornit de la tăierea cheltuielilor statului şi putem să asigurăm încadrarea în 7% deficit„, a precizat Tánczos Barna.
Fond de solidaritate pentru comunele mici
Anul 2025 este un an a solidarităţii şi din punctul de vedere al unităţilor administrativi teritoriale, a mai anunțat el.
Astfel, va exista un fond a solidarităţii la nivel naţional, nu doar la nivel judeţean, „la care vor contribui toți„, pentru a ajuta comunele mici. Astfel, acestea își vor putea îndeplini obiectivele minime de la nivelul unităţilor administrativi teritoriale şi să poată să ofere serviciile necesare.
„Vom intra la un moment dat probabil şi pe discuţiile de reorganizare şi de regândirea serviciilor publice de la nivelul unităţilor administrativi teritoriale. Este prematur să intrăm acolo în detalii. Ceea ce trebuie să facem noi acum este să ţinem sub control cheltuierile, să asigurăm veniturile la nivelul minim pentru a asigura aceste servicii„, a concluzionat Tánczos Barna..