Ministrul Finanțelor: „În primul trimestru adoptăm toate mecanismele de aplicare a programelor de sprijin pentru IMM-uri”
Guvernul își propune ca, până la sfârșitul lunii martie, toate mecanismele de aplicare a programelor de sprijin pentru IMM-uri.
„Am discutat ieri cu șefii celor trei fonduri aflate în subordinea Ministerului Finanțelor și, în cel mai scurt timp, vom avea textul primei hotărâri de guvern, pe care o vom pune în transparență publică”, a transmis joi Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Acesta a promis că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) va asigura companiilor românești resursele financiare necesare pentru a produce bunuri și servicii de calitate.
„Cred că acesta este modul corect în care să folosi impozitele şi taxele plătite de companiile private: să le întoarcem sub formă de garanții guvernamentale și granturi acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, în economia reală. Prioritatea mea strategică este să asigur, prin toate mijloacele, continuarea funcționării economiei şi protejarea locurilor de muncă”, a mai spus Câciu.