Ministrul Justiției, despre anchetele privind anularea alegerilor. Când vor fi publicate probele care au stat la baza deciziei CCR
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit despre anchetele ce sunt în desfășurare în ceea ce privește anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Susține că publicarea probelor care au stat la baza deciziei CCR ar compromite „aflarea adevărului cu relevanţă penală”.
Ministrul Justiției, despre anchetele în cazul anulării alegerilor
Ministrul Justiției a explicat că sunt în lucru mai multe dosare după anularea alegerilor prezidențiale. Radu Marinescu a afirmat că acestea vizează modalitatea de finanţare a campaniilor electorale, posibila influenţare a votului cetăţenilor, posibile infracţiuni de spălare de bani, dar și atacuri cibernetice care au vizat infrastructura electorală.
„Ceea ce vă pot spune este că se desfăşoară o activitate de urmărire penală, care presupune administrarea de probe şi investigarea laborioasă, atentă, corectă a tuturor aspectelor care sunt relevante pentru a se stabili dacă s-au săvârşit infracţiuni, care sunt persoanele care le-au săvârşit şi gradul de vinovăţie”, a declarat ministrul în cadrul unui interviu pentru Agerpress.
Când vor fi publicate probele care au stat la baza deciziei CCR
Radu Marinescu a explicat și că publicarea probelor care au dus la anularea alegerilor ar compromite, în acest punct, anchetele ce sunt în desfășurare. El a transmis că după ce se va afla adevărul, românii vor afla și respectivele informații.
„S-au deschis acele dosare în care se efectuează cercetări, se administrează probe, pentru a se stabili dacă s-au săvârşit infracţiuni. În acest context, a da publicităţii probe care pot avea relevanţă într-o anchetă penală nu este un demers care să fie acceptabil la acest moment, întrucât poate compromite, pe o anumită coordonare, aflarea adevărului cu relevanţă penală.”, a mai declarat acesta.
Ministrul a mai explicat că stabilirea unui termen pentru finalizarea acestor anchete nu este posibilă în acest moment. Prioritatea, a adăugat el, este ca Justiția să-și facă treaba și că afle adevărul de care are nevoie țara noastră.