Ministrul Justiției trage un semnal de alarmă: în cazul în care sunteţi hărţuiţi, dacă online copiii au o problemă şi simt că este o stare de pericol asupra lor, sunaţi la 112

Publicat: 14 sept. 2024, 06:11, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Ministrul Justiției trage un semnal de alarmă: în cazul în care sunteţi hărţuiţi, dacă online copiii au o problemă şi simt că este o stare de pericol asupra lor, sunaţi la 112
ministrul Justiției sandalul Pantelimon medicină legală Ministerul Sănătății

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a vorbit despre importanța recentelor modificări legislative din România, care extind aplicabilitatea ordinului de protecție, un instrument esențial în combaterea violenței și hărțuirii.

Alina Gorghiu încurajează victimele să acționeze

Noua legislație, intrată în vigoare la sfârșitul lunii trecute, permite tuturor victimelor violenței sau hărțuirii să solicite un ordin de protecție, nu doar celor care suferă din cauza violenței domestice, cum era reglementat anterior. Acest ordin poate fi emis împotriva oricărui agresor, indiferent de relația sa cu victima.

Gorghiu a făcut un apel public către toți cei care se simt amenințați, hărțuiți sau agresați, să se adreseze autorităților, subliniind că persoanele afectate nu trebuie să ezite să ceară ajutor. Ea a încurajat femeile, tinerii și oricine se simte în pericol, să apeleze la poliție și să raporteze incidentele, chiar și în cazuri de agresiuni verbale sau hărțuire online.

Ministrul a evidențiat că, odată confirmată starea de pericol, un ordin de protecție provizoriu poate fi emis rapid, protejând astfel victimele de agresorii lor.

”La sfârşitul lunii a intrat în vigoare legea privitoare la extinderea ordinului de protecţie, asta înseamnă că orice fel de victimă din România care face sesizare împotriva oricărui tip de agresor, nu doar membru de familie, cum era reglementat până acum, poate obţine ordin de protecţie. (…)

Le spun tuturor tinerelor care se uită la noi, tuturor femeilor, domnilor, doamnelor: în cazul în care sunteţi hărţuiţi, în cazul în care sunteţi ameninţaţi, şantajaţi, un vecin vă înjură şi vă agresează şi vă dă o stare de temere, dacă online copiii au o problemă şi simt că este o stare de pericol asupra lor, sunaţi la 112, vorbiţi cu un poliţist, ordinul de protecţie provizoriu se va emite dacă se confirmă starea de pericol”, a transmis, vineri seară, la Antena 3, ministrul Justiţiei.

Ministrul a oferit și un exemplu concret din Botoșani, unde o șoferiță a fost hărțuită și șantajată de doi bărbați după ce rezolvase amiabil un incident rutier. În urma amenințărilor primite, poliția a emis un ordin de protecție împotriva celor doi agresori, oferindu-i astfel femeii o măsură de protecție legală.

Acest caz demonstrează cum ordinul de protecție poate fi aplicat și în situații care nu implică violență fizică, dar în care amenințările sau intimidările creează o stare de teamă.

Gorghiu a subliniat, de asemenea, că legislația din România este bine pusă la punct, însă problema constă adesea în aplicarea sa corectă și rapidă. Ea a reiterat necesitatea ca autoritățile și cetățenii să utilizeze legislația în vigoare pentru a proteja victimele și a preveni escaladarea agresiunilor.

”Nu avem o problemă de legislaţie în România, ci de problema în care aplicăm acea legislaţie şi acea procedură”, a afirmat Gorghiu.