Ministrul Lucian Bode dă în judecată Universitatea Babeș-Bolyai în scandalul tezei de doctorat
Ministrul de Interne, Lucian Bode, cheamă în judecată Comisia de etică a Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, pentru a-și dovedi nevinovăția în ceea ce privește originalitatea tezei sale de doctorat.
Într-o analiză comunicată pe 28 octombrie 2022, reprezentanții mediului universitar concluzionau că mai puțin de 3% din lucrarea lui Bode a fost plagiată.
„Cu privire la aspectele privind standardele de ETICĂ în teza de doctorat cu titlul: “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, susținută de dl. Lucian‐Nicolae BODE în anul 2018, la Universitatea Babeș‐Bolyai din Cluj‐Napoca, sub îndrumarea coordonatorului Prof. Univ. Dr. Adrian Liviu IVAN, Comisia de etică a UBB constată o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate.
S-au reținut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/ 18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %)”, se arată în Hotărârea nr 7 a Comisiei de etică a UBB.
Reacția lui Bode
„Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menţinut. Recent, UBB s-a pronunţat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările iniţiale ale tezei”, spunea atunci ministrul de Interne.
Lucian Bode afirma că, ”în urma verificărilor, Comisia de Etică a UBB i-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puţin de 7 pagini (2.95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei”.
UBB redeschide cazul
Universitatea Babeș-Bolyai a anunțat însă pe 28 neiembrie că a luat act de noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza lui Lucian Bode.
„Așa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaționale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații, după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație.
Ținând cont de interesul public față de acest caz, UBB va coopta în analiză și experți internaționali independenți. Pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, a transmis în noiembrie conducerea universității clujene.
Săptămâna trecută, ministrul a cerut Tribunalului Sălaj „suspendare executare act administrativ Hotărârea nr.10/13.12.2022 emisă de Universitatea Babeş-Bolyai – Comisia de etică”.
Un prim termen a fost fixat pe 17 ianuarie 2023.