Ministrul Mediului: „Lucrăm la o OUG pentru a putea interveni urgent jandarmii și vânătorii”. Ce a scris Tanczos Barna pe Facebook
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat, sâmbătă, că se lucrează la un proiect de ordonanţă care să prevadă că, în maximum 24 de ore de la sesizarea unui atac al unui animal, la locul respectiv să ajungă o echipă formată de jandarmi şi vânători care să intervină gradual, în funcţie de situaţie.
Afirmaţia vine după ce un bărbat de 54 de ani din Harghita a fost atacat de un urs la o fermă, fiind transportat la spital cu răni grave la torace, cap, faţă şi gât şi fiind supus la şase intervenţii chirurgicale, potrivit stiripesurse.ro. „Ieri un bărbat a fost atacat de urs la o fermă de lângă Cristuru Secuiesc, el fiind supus unei intervenţii chirurgicale de 6 ore la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc. Şi această tragedie este un semnal de alarmă că modificarea legislaţiei, care ar permite intervenţia de urgenţă atunci când este semnalată prezenţa urşilor periculoşi în localităţi, este indispensabilă şi din ce în ce mai urgentă„, a arătat Tanczos Barna, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că aceste două proceduri, de intervenţie imediată şi de prevenţie, trebuie să existe în paralel în soluţionarea problemei.
Este responsabilitatea şi datoria statului
„Tocmai din aceste considerente lucrăm la proiectul de ordonanţă pentru modificarea legislaţiei, conform căruia în maximum 24 de ore de la sesizarea unui atac, în câteva ore la locul respectiv se va deplasa o echipă formată de jandarmi şi vânători care va interveni gradual, în funcţie de situaţie. Este responsabilitatea şi datoria statului să asigure siguranţa cetăţenilor. Trebuie să prevenim tragediile de acest tip”, a scris ministrul Mediului.
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, rănit vineri a fost transportat iniţial la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, iar apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, cu multiple traumatisme la nivelul toracelui, capului, feţei şi gâtului.
Potrivit CJ Harghita, pacientul a fost supus la 6 intervenţii chirurgicale, având două plăgi complexe la nivelul toracelui, cu ruptură de perete toracic anterior cu interesarea coastelor, a diafragmei, a părţilor moi, şi o leziune complexă de ruptură toracică superioară prin care era deschis şi mediastinul şi pleura şi a fost atins şi vârful plămânului stâng şi fracturi costale multiple. El avea şi mai multe fracturi de craniu, fracturi faciale orbitale cu plăgi complexe de scalp şi plăgi ale feţei.