Ministrul Mediului: Nivelul Dunării, peste minimul ce asigură funcţionarea centralei de la Cernavodă; nu există niciun pericol
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a declarat miercuri că, în prezent, nu există niciun risc pentru funcţionarea centralei de la Cernavodă în contextul secetei şi al debitului mai scăzut al Dunării.
„Nu există în momentul de faţă niciun pericol, suntem mult peste debitul minim care ultima dată în 2003 a oprit centrala de la Cernavodă. Ca nivel de apă suntem cu 0,99 de metri peste nivelul minim care trebuie asigurat pentru funcţionarea centralei. Nu există niciun risc în momentul de faţă, (…) nici în perioada următoare, pentru că debitul este stabilizat undeva la 3 metri cubi pe secundă în momentul de faţă, mult peste nivelul la care ar trebui să anunţăm orice măsură preventivă sau orice măsură de restricţie”, a explicat Barna Tanczos, după şedinţa de Guvern.
El a afirmat că nu sunt probleme nici în marile oraşe, în condiţiile în care cele 40 de lacuri de acumulare care sunt rezerva strategică sunt în stare „bună”.
„Cele 40 de lacuri care sunt rezerva strategică sunt în stare bună, cu un nivel de apă suficient ca să asigure pe termen mediu, lung alimentarea cu apă a acestor oraşe. Acolo unde sistemele se bazează pe puţuri forate, în cazul în care se reduce semnificativ cantitatea de apă folosită pentru irigaţii, şi acolo se revine la o situaţie normală. Debitul acestor puţuri este stabil, e constant, problema a fost la capătul celălalt, la consumul exagerat şi de aceea facem apel la reducerea acestei practici sau eliminarea acestei practici de a folosi apa potabilă pentru irigaţii măcar în această perioadă. Nu sunt probleme la marile oraşe în momentul de faţă, mai ales cele care sunt alimentate din lacuri, din captări mari, acolo nu există niciun risc”, a explicat ministrul.
Barna Tanczos a subliniat că apelul vizează folosirea apei potabile care intră în gospodărie printr-un sistem de tratare, captare şi alimentare în scop agricol.