Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: În urma recalculării, nicio pensie nu va scădea
”Colegii de la Casa Naţională de Pensii au finalizat procesul de reevaluare a dosarelor de pensii, asta înseamnă că în acest moment toate datele sunt în sistemul informatic. (..) Sunt în plin proces de recalculare, colegii de la casele teritoriale de pensii, deja, în acest moment, au început listarea deciziilor de pensionare”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.
Simona Bucura Oprescu: Toate deciziile de recalculare a pensiilor vor fi trimise înainte de 1 septembrie
Simona Bucura Oprescu a precizat că, în urma discuţiilor cu partenerii de la Poşta Română, cu colegii de la Casa de Pensii, cu asociaţiile de pensionari, concluzia la care au ajuns este că mai eficient este să nu trimită decizie de recalculare cu decizie de recalculare, ci să trimită toate deciziile, înainte de 1 septembrie.
Întrebată când vor fi trimise aceste decizii, ministrul a spus: ”Deciziile de recalculare vor ajunge în perioada 16-31 august la pensionari. În septembrie ajunge pensia recalculată în baza principiilor noii legi a pensiilor.
Cum va afecta recalcularea pensiile?
În ceea ce privește plicul pe care pensionarii îl vor primi cu decizia de recalculare a pensiei în baza noii legi, Simona Bucura Oprescu a declarat că acesta este ”un formular cât mai simplu realizat de cei de la casa Naţională de Pensii, pentru ca fiecare pensionar să poată verifica uşor aceste date.
”Important este ca fiecare pensionar să ştie că în urma recalculării, nicio pensie nu va scădea”.