Ministrul Muncii, întâlnire cu vicepremierul din Cehia
Comunitatea românească din Republica Cehă numără circa 50.000 de persoane
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a avut astăzi, la București, o reuniune bilaterală cu vicepremierul și ministrul Muncii și Afacerilor Sociale din Republica Cehă, Marian Jurečka.
Principalele teme de discuție au vizat măsurile de ocupare pentru persoanele vulnerabile, situația comparativă a sistemelor de prestații, asistență socială și licențiere a serviciilor sociale din cele două țări, integrarea străinilor pe piața muncii, imigrația, precum și situația refugiaților din Ucraina.
„Am avut astăzi un schimb util de idei cu domnul vicepremier Jurecka. România și Cehia au legături bilaterale puternice, favorizate de repere istorice comune, opinii convergente și evaluări similare privind cooperarea europeană și regională în domeniul securității sociale.
Reuniunea bilaterală de astăzi a fost un prilej pentru a evidenția soluțiile și modelele de bune practici care pot fi preluate din cele două țări.
Ministrul muncii: provocarea este deficitul forței de muncă bine bine calificate
Pe de-o parte, o provocare majoră pentru România și pentru celelalte state membre din Uniunea Europeană este deficitul forței de muncă bine calificate.
Putem învăța unii de la alții astfel încât să implementăm politici publice cât mai bune pentru o piață a muncii cât mai puternică. Pe de altă parte, ne confruntăm cu probleme demografice și trebuie să găsim soluții pentru o piață a muncii sustenabilă pe termen lung”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Din delegația cehă au făcut parte și E.S. dna Halka Kaiserová, ambasador al Republicii Cehe în România, și Jitka Krukova, consul.
Comunitatea românească din Republica Cehă numără circa 50.000 de persoane care sunt bine integrate în societate și pe piața muncii.
Pe de altă parte, Cehia ocupă un loc important în România din perspectiva investițiilor străine, cu 1.343 companii înregistrate (decembrie 2023).