Ministrul Muncii, replică celor care au criticat-o pentru că nu a purtat mască de protecție în aer liber

Publicat: 31 mart. 2021, 11:00, de Andreea Borcilă, în ESENȚIAL , ? cititori
Ministrul Muncii, replică celor care au criticat-o pentru că nu a purtat mască de protecție în aer liber

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a răspuns marţi criticilor legate de faptul că nu a purtat mască de protecţie la o acţiune de împădurire care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în zona Sibiului.

„Un răspuns clar pentru criticile care mi s-au adus astăzi, referitoare la acţiunea de împădurire de sâmbătă: Condiţia pentru participarea la acţiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locaţia din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măşti şi dezinfectanţi.

Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măştile au fost purtate, cu puţine excepţii, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare.

Rămân o adeptă a măştii de protecţie şi a vaccinării şi cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor. (…) Repet, în mare parte a celor 5 ore, masca a fost purtată. Îmi doresc să rămânem toţi prudenţi, echilibraţi şi să trecem cu bine de aceste momente”, a scris Raluca Turcan pe Facebook, postând totodată mai multe fotografii de la acţiunea din weekend în care apar purtând mască atât ea, cât şi ceilalţi participanţi. 

În imagine, se observă opt persoane care stau într-o remorcă a unei mașini de teren, fără mască de protecție și fără distanțare fizică

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean și alți lilberali au participat, sâmbătă, la o acțiune de împădurire în zona montană a orașului Tălmaciu, scrie G4Media.ro.

Administratorul județului Sibiu, Adrian Bibu, a fost internat la Spitalul Județean din Sibiu, fiind infectat cu COVID-19 după ce a luat parte la acțiunea de împădurire de sâmbătă.

Citește și: