Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dispus controale de amploare privind situația persoanelor cu dizabilități
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dispus controale de amploare privind situația persoanelor cu dizabilități. În atenția inspectorilor au intrat 1700 de dosare.
Agențiile din subordinea Ministerului Muncii au efectuat o serie de controale privind dosarelor de dizabilitate. Datele arată că, la nivel național sunt aproximativ 870.000 de persoane cu dizabilități. Însă, există o serie de suspiciuni că o bună parte din dosarele acestora ar putea fi false.
Agențiile din subordinea Ministerului Muncii au făcut verificări în județul Ilfov, în urmă unei sesizări.
1400 de dosare au fost găsite cu probleme
Vizate de controale au fost 1700 de dosare. Dintre acestea, 1400 au fost găsite cu anumite probleme.
În urma controalelor, persoanele vizate vor fi reevaluate medical. În acest sens, au fost sesizate alte instituții abilitate, de la comisiile medicale de evaluare, până la parchete.
Marcel Ciolacu: „Am ajuns la 800.000 de persoane cu handicap. Eu nu cred acest lucru”
„(Acest control) s-a făcut în urma unor sesizări și au fost foarte multe dosare. Avem o singură problemă: am ajuns la 800.000 de persoane cu handicap. Suntem pe primul loc în Europa. Eu nu cred acest lucru. Este total incorect, ca și cu cei cu concediile medicale, ca persoanele cu probleme medicale să suporte aceste discuții în spațiul public”, a spus Marcel Ciolacu.