Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: „Astăzi facem istorie” (Video)

Publicat: 18 iul. 2024, 22:43, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: „Astăzi facem istorie” (Video)
Foto: Facebook

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat joi, la semnarea Protocolului bilateral în domeniul muncii şi securităţii sociale cu Turcia, că „astăzi facem istorie”. Ea a arătat că „dacă eşti un român care ai muncit în Turcia, este normal să beneficiezi şi de prestaţiile sociale pe care statul turc ţi le recunoaşte”.

Ministrul Muncii a considerat că este un moment important pentru relaţia bilaterală dintre România și Turcia.

 

„După ce România şi Turcia au semnat un acord care a început o frumoasă relaţie bilaterală în domeniul muncii şi solidarităţii sociale, muncii şi afacerilor sociale, în 2019, care a intrat în vigoare în 2003, am avut o actualizare a aranjamentului administrativ în mai, la Ankara”, a spus ministrul Muncii.

Simona Bucura Oprescu a afirmat că „în urma întâlnirii cu ministrul muncii din Turcia, am convenit (..) că este momentul să dăm o dimensiune concretă acestui acord”.

„Ne dorim să avem o piaţă a muncii mai puternică şi pentru asta, colegii noştri de la Direcţiile de ocupare din minister şi din Turcia de acum înainte vor lucra aproape, împreună, pentru a creşte competenţele lucrătorilor de ambele părţi”, a subliniat Simona Bucura Oprescu.

Ministrul Muncii a mai spus că pentru o bună protecţie a drepturilor lucrătorilor, instituţiile din domeniul controlului pe relaţii de muncă, Inspecţia Muncii şi instituţai omoloagă din Turcia, de azi înainte vor conlucra foarte aproape.

„Nu în ultimul rând, după o viaţă de muncă, ne dorim fiecare dintre noi să beneficiem de exportul prestaţiilor sociale, chiar şi în cazul ţărilor care nu sunt membre UE. Dacă eşti un român care ai muncit în Turcia, este normal să beneficiezi şi de prestaţiile sociale pe care statul turc ţi le recunoaşte”, a completat Simona Bucura Oprescu.