Ministrul Muncii vine în ajutorul românilor. Simona Bucura Oprescu: Este important ca angajatorii să normalizeze condițiile de muncă

Publicat: 15 aug. 2024, 11:52, de Corina Oprea, în SOCIAL , ? cititori
Ministrul Muncii vine în ajutorul românilor. Simona Bucura Oprescu: Este important ca angajatorii să normalizeze condițiile de muncă
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu: pensiile vor crește de două ori în 2025

Condițiile de muncă ale angajaților din România urmează să fie transformate radical, în urma implementării unei directive europene care vizează reforma muncii și impune angajatorilor noi obligații față de salariați.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dezvăluit detalii esențiale despre aceste schimbări, subliniind că angajatorii vor trebui să asigure un mediu de lucru care să protejeze sănătatea și viața privată a angajaților, prin investiții în tehnologie și alte măsuri adecvate.

Simona Bucura Oprescu, despre schimbările din câmpul muncii

Simona Bucura Oprescu a explicat că angajatorii sunt acum obligați să îmbunătățească condițiile de muncă, astfel încât să nu expună angajații la riscuri inutile pentru sănătatea și siguranța lor. Aceasta a evidențiat importanța normalizării condițiilor de muncă, însă a subliniat că România a obținut aprobarea de a menține condițiile speciale și deosebite de muncă până în anul 2035.

Ministrul a arătat că, deși Comisia Europeană a cerut o analiză atentă privind necesitatea menținerii acestor condiții speciale, România a reușit să păstreze acest regim special pentru angajații care desfășoară activități în condiții deosebite.

Un alt aspect important al reformei muncii se referă la salariații care lucrează în regim de 12 ore pe zi. Întrucât acest tip de program de lucru este destul de comun în România, legislația prevede anumite reguli stricte pentru a proteja angajații. Astfel, cei care lucrează 12 ore pe zi au dreptul la 24 de ore de repaus între două zile de muncă.

,,Angajatorii trebuie să normalizeze condițiile de muncă astfel încât să nu pună în pericol sănătatea și securitatea în muncă a angajaților prin investiții în tehnologie. Condițiile de muncă, este important, să fie normalizate.

Dar, deși solicitarea Comisiei Europene a fost aceea de a analiza cu atenție dacă se justifică menținerea condițiilor speciale și deosebite de muncă. Bătălia pe care am dus-o și pe care am câștigat-o este aceea de a continua să menținem aceste condiții speciale și deosebite de muncă până în anul 2035.”, a precizat Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu,

Mai mult, angajații trebuie să beneficieze de o zi liberă între zilele lucrate și au dreptul la o pauză de masă de cel puțin 15-30 de minute, sau chiar de o oră, în funcție de circumstanțe. Aceste măsuri sunt menite să asigure că angajații nu sunt supuși unui stres fizic sau mental excesiv și că pot menține un echilibru între muncă și viața personală.

În plus, Ministerul Muncii pregătește o nouă inițiativă menită să îmbunătățească condițiile angajaților, prin introducerea unor tichete valorice acordate de angajatori ca beneficiu extrasalarial. Aceste tichete ar putea fi utilizate pentru a plăti persoanele care oferă ajutor cu activitățile casnice, facilitând astfel viața de zi cu zi a angajaților.

Angajatorii care oferă aceste tichete pentru activități casnice vor beneficia, de asemenea, de avantaje fiscale. Dacă un angajator acordă cel puțin 600 de tichete unui salariat pe parcursul unui an, va primi 50 de tichete suplimentare în anul următor, pe care le poate distribui sub formă de primă sau bonus altor angajați.

Conform proiectului de ordin, angajatorii vor trebui să încheie o convenție cu agenția de ocupare a forței de muncă din zona lor pentru a putea achiziționa tichetele casnice, care vor fi disponibile atât în format electronic, cât și pe suport de hârtie. Valoarea nominală a unui astfel de tichet este de 15 lei.