Ministrul Sănătății: Cererea de iodură de potasiu e posibil să crească. Pastilele se iau doar în caz de expunere în urma unui incident nuclear
Ministrul Sănătății a precizat, luni, că este posibilă o creștere a cererii de iodură de potasiu, dacă situația din Ucraina se tensionează. Ministrul a subliniat că pastilele ”nu se iau preventiv, ci doar în caz de expunere în urma unui incident nuclear”.
„Pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, este posibil ca cererea să crească, dar medicii de familie trebuie să elibereze prescripţie acestor pacienţi care au dreptul să primească micro-comprimatele de iodură de potasiu”, a explicat ministrul.
De asemenea, ministrul Rafila a anunțat că sistemul de distribuție a acestor pastile este ”perfect funcțional”.
„Distribuţia pastilelor de iodură de potasiu este perfect funcţională. Îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara, listele se regăsesc la Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică, de unde îşi pot ridica gratuit aceste pastile. Este un sistem perfect funcţional. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să îl punem la punct”, a afirmat Rafila.
Lista celor 2.500 de farmacii care eliberează pastile de iod se află pe site-ul Ministerului Sănătății.
”Distribuţia către populaţie se face în mod gratuit pe baza prescripţiei eliberată de către medicul de familie. Aceasta nu este o noutate, ordinul de ministru care reglementează activitatea este în vigoare încă din 23 iunie 2022″, informează Ministerul Sănătății.