Ministrul Sănătății încearcă să-i convingă pe medicii familie să distribuie pastilele cu iodură de potasiu
Ministrul Sănătății face apel la medicii de familie să contribuie la distribuția pastilelor cu iodură de potasiu, în condițiile în care aceștia nu sunt de acord.
În acest sens, ministrul Rafila a anunțat că va avea o consultare cu medicii de familie. ”Sigur că îi vom consulta. Noi avem totuşi o răspundere, şi dânşii au răspundere pentru pacienţii care sunt pe listele lor. Această răspundere pe care o avem pentru protejarea sănătăţii lor este generală. Nu este doar a administratorilor sistemului de sănătate, ci şi a medicilor. Suntem medici şi trebuie să încercăm să ne protejăm pacienţii”, a anunțat ministrul Sănătăţii.
Ce spun medicii de familie
Dr. Raluca Zoițeanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, a anunțat că distribuirea acestor comprimate este imposibil de efectuat în aceste cabinete, deoarece implică probleme de logistică.
Și dr. Zoițeanu, și dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședinte al Asociației Medicilor de Familie București, sunt de părere că distribuirea acestor comprimate ar trebui încredințată primăriilor și farmaciilor.
Compania ”Antibiotice” Iași a anunțat că a finalizat producerea a 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, care deja au ajuns la aproape toate direcțiile de sănătate publică.