Cum spune ministrul Sănătății că vor fi testați asimptomaticii
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat după o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti că persoanele asimptomatice vor fi testate acasă de către echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
Iar spitalul suport, dar şi celelalte unităţi implicate în gestionarea cazurilor COVID-19 trebuie să îşi amenajeze izolatoare. Tătaru a efectuat o vizită în judeţul Prahova, mergând la SAJ şi la SJU, potrivit agerpres.ro. Ministrul Sănătăţii a precizat că vizita sa în Prahova este făcută ca urmare a unui raport întocmit la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la problemele din judeţ.
Ministrul Sănătății: „Mai sunt spitale implicate în acest circuit”
Nelu Tătaru a declarat că la SJU există o suprapopulare, cu mulţi pacienţi care rămân în izolare în UPU. Când ei ar trebui să fie în izolare în alte spitale sau în secţii care corespund cu comorbidităţile pe care le prezintă acel pacient până la venirea unui test. Venirea unui test negativ – rămâne în acea secţie, venirea unui test pozitiv – este dirijat către spitalul suport, care în acest moment este Câmpina, a declarat Tătaru.
Ministrul a arătat că mai sunt spitale implicate în acest circuit şi toate ar trebui să aibă izolatoare. Totodată, a solicitat conducerii SJU ca fiecare secţie să aibă un izolator, o rezervă cu o cameră, pentru a putea primi din UPU pacienţi care prezintă comorbiditatea care corespunde specificului secţiei până la definitivarea acelui test COVID.
În privinţa deficitului de personal, ministrul Sănătăţii a menţionat că se va face o reevaluare a întregului personal medical din judeţ. Și dacă se dovedeşte a fi insuficient, atunci se va apela la detaşări din centrele universitare din ţară.