Ministrul Sănătății: Prevenția diabetului începe în copilărie. Consumăm foarte mulţi carbohidraţi şi grăsimi saturate
Ministrul Rafila transmite că, în țara noastră, sunt 1,5 milioane de persoane cu diabet, boală a cărei prevenție trebuie să înceapă încă din copilărie.
”Cifrele pe care le vedem sunt, sigur, preocupante: 11,6% dintre concetăţenii noştri au această afecţiune. Este o cifră importantă, resursele alocate sunt şi ele importante – 2,5 miliarde de lei alocate pentru tratamentul şi monitorizarea acestei boli în România, aproape 1,5 milioane de pacienţi, şi este clar că discutăm despre o problemă care trebuie să facă obiectul politicilor de sănătate”, a precizat ministrul Rafila, la conferința ”Maraton în diabet”.
În opinia ministrului Sănătății, diabetul, cu excepția celui de tip I, ”este consecința unui stil de viață nesănătos” bazat pe tradiții și obiceiuri, influențat de publicitatea la unele alimente.
”Consumăm foarte mulţi carbohidraţi şi grăsimi saturate, lucrul ăsta în mod evident duce la tulburări metabolice şi până la urmă diabetul reprezintă o tulburare metabolică profundă, care, netratată, duce la complicaţii şi la deces”, subliniază ministrul Rafila.
Pentru prevenirea acestei boli, ministrul Sănătății pledează pentru informarea populației și educația pentru sănătate în școli.
” Este clar că prevenţia trebuie să înceapă din copilărie, iar acest lucru se poate face într-un singur fel – prin educaţie pentru sănătate în şcoala românească, începând din ciclul primar, continuând cu gimnaziul şi mai târziu la liceu, dar cu noţiuni adaptate fiecărei categorii de vârstă. Deprinderile sănătoase se dobândesc în copilărie”, mai spune ministrul Sănătății.