Ministrul Sănătății: Sunt pregătite echipe medicale mobile. Cetățenii ucraineni ajunși în țara noastră au dreptul la servicii medicale
Cetățenii ucraineni refugiați în România au dreptul la servicii medicale în perioada șederii în țara noastră, potrivit prevederilor legale specifice în vigoare, a anunțat, vineri, ministrul Sănătății.
Potrvit ministrului Rafila, sunt trei categorii de cetățeni ucraineni veniți în România. „Este vorba despre cetăţenii care au venit în mod obişnuit, marea majoritate a celor 7.000 de cetăţeni ucraineni care au rămas în România şi care beneficiază, din fericire, de prevederile unui Acord, foarte vechi, e adevărat, dar care este perfect valabil, l-am verificat la Ministerul Afacerilor Externe, care le conferă cetăţenilor ucraineni dreptul de a accesa toate tipurile de servicii medicale pe teritoriul României. Aşa că, din punctul ăsta de vedere, lucrurile sunt clare, sigur, pe durata şederii, care aţi înţeles că nu poate să depăşească 90 de zile”.
A doua categorie: cei care solicită statutul de azilant, pentru care există prevederi potrivit cărora asigură ”aproape toate categoriile de servicii medicale” și cei care primesc statul de refugiat și ”care au aceleași drepturi ca și cetățenii români”, a precizat ministrul Rafila.
Pachet de informații pentru cetățenii ucraineni
Marea majoritate a celor care au sosit în România, fie că au venit direct din Ucraina, fie că au venit din Republica Moldova, au fost persoane care nu au solicitat statutul de refugiat în România, doar 11 solicitări de azil, ce ne-a determinat să găsim toate căile prin care oamenii care vin din Ucraina să beneficieze de servicii medicale”, a spus Alexandru Rafila.
În pachetul de informaţii pe care-l vor primi cetăţenii ucraineni în momentul în care vor intra pe teritoriul României va fi o secţiune dedicată accesului la servicii medicale.
„Să ştie ce au de făcut, unde să se ducă, să se adreseze, dacă au probleme de sănătate”, a precizat ministrul Rafila.
De asemenea, ministrul Rafila a mai anunțat că sunt pregătite ”echipe medicale mobile care se pot deplasa în eventualele centre care vor fi înfiinţate de către MAI, încât să poată să evalueze starea de sănătate a persoanelor de acolo, să le ofere posibilitatea de a se testa, de a se vaccina şi să-i îndrume către serviciile medicale de rutină dacă este cazul”.