Ministrul Sănătății:”Sunt în curs de extindere centre de mari arşi la Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara”

Publicat: 22 iul. 2023, 23:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori

În prezent, România are circa 30 de paturi pentru marii arși și va ajunge la 50, inclusiv paturi pediatrice, după finalizarea proiectului de extindere a infrastructurii, a anunțat ministrul Sănătății.

„Sunt în curs de extindere centre de mari arşi la Bucureşti, Târgu Mureş şi Timişoara, ultimul fiind în cel mai avansat stadiu, urmând să pună la dispoziţie 12 paturi. La nivel național, avem circa 30 de paturi şi vom ajunge la 50 după finalizarea proiectului, inclusiv paturi pediatrice. Centrul de la Timişoara este cel mai avansat, aici s-a amenajat terenul (…). În cadrul Spitalului Judeţean Timişoara va exista această nouă clădire care va oferi 12 locuri noi. (…)” , a precizat ministrul Rafila.

În prezent, secția de mari arși din cadrul Spitalului Județean Timișoara cu cinci paturi  ”este permanent plină”, a subliniat prof. univ. dr. Dorel Săndesc, managerul acestui spital

În caz de catastrofă

Totodată, ministrul Rafila a mai menționat că, în cazul unei catastrofe, nicio țară nu poate asigura necesarul de paturi pentru marii arși.

”Nicio ţară din lume nu poate amenaja atât de multe paturi pentru pacienţi arşi, care ar putea să deservească în caz de urgenţă, de catastrofă astfel de pacienţi şi trebuie să existe şi posibilitatea rezolvării la nivel naţional, dar şi prin parteneriate internaţionale”.

În acest sens, ministrul Alexandru Rafila a transmis că ”în curând, vom semna un acord cu guvernul belgian, pentru a exista o legiferare şi un mecanism predictibil pentru astfel de pacienţi, în caz de catastrofă”.

Ministrul Sănătății a făcut aceste precizări, sâmbătă, la Spitalul JudețeanTimișoara, unde se implementează un proiect al Ministerului Sănătății prin Banca Mondială: clădirea multifuncțională și Centrul de mari arși.