CNAIR a anunțat că Porr Construct va proiecta și executa lotul 4 al autostrăzii Pitești-Sibiu
CNAIR a anunțat pe că a fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe lotul 4 (Curtea de Argeș – Tigveni) al autostrăzii Pitești-Sibiu. Acesta este compania austriacă Porr Construct, iar contractul are o valoare de 1,6 miliarde lei și va fi semnat, cel mai probabil, luna aceasta.
„Avansăm pe A1 Sibiu-Pitești! A fost anunțat câștigătorul Este o secțiune dificilă cu o lungime de aproximativ 10 km, dintre care un tunel de 1,3 km, un nod rutier la Tigveni, 9 poduri și 3 pasaje.Constructorul desemnat este aceeași firmă austriacă de pe lotul 1, Sibiu-Boița, unde lucrările merg bine și sunt în termen, cu intenție de finalizare la sfârșitul lui 2022.Îmi doresc să avem utilaje în teren cât de curând pe lotul 4 și să nu mai existe contestații pentru această licitație, și așa întârziată din această cauză”, a scris Drulă pe Facebook.
Acesta a anunțat și situația pe restul secțiunilor:
- Lot 2 – ofertele în cadrul licitației au fost depuse, iar la CNAIR se lucrează la evaluarea acestora. Această secțiune este cea mai dificilă a acestei autostrăzi, în Valea Oltului – are 31 de km și cuprinde 7 tuneluri + 27 de viaducte.
- Lot 3 – tot o secțiune în relief dificil, și acest lot este în licitație, iar zilele acestea se va anunța lista scurtă a ofertelor rămase în cursă.Pe lotul 5 Curtea de Argeș-Pitești, este în curs de finalizare proiectarea și urmează să emitem autorizație de construire în curând.
11 oferte pentru Boița-Cornetu
La jumătatea lunii februarie, CNAIR a primit și 11 oferte de la firme și asocieri de constructori din Europa, China și Turcia au fost depuse la licitația de circa 1 miliard de euro pentru Secțiunea 2 Boița – Cornetu, parte din autostrada A1 Sibiu – Pitești, de 31,33 km lungime. Tronsonul presupune execuția a 7 tuneluri cu o lungime de circa 4,9 km în total, 27 de viaducte, 22 de poduri, un ecoduct și câteva sute de lucrări de consolidare și susținere versanți. Cinci asocieri din Turcia, o asociere Chinezo-Turcă, o asociere Chinezo-Română, dar și mai multe firme din Italia, Spania sau Grecia se numără printre ofertanți.
Contractul „Proiectare si Executie “Autostrada Sibiu – Pitesti, Sectiunea 2:Boita – Cornetu”, o secțiune din A1 de circa 31,33 km lungime, a fost scos la licitație în decembrie 2020. Valoare estimată a contractului scos la licitație este între 4,6 miliarde lei fără TVA și 5.,2 miliarde lei fără TVA.
Contractul are un termen de 24 luni pentru perioada de proiectare, 64 luni pentru perioada de execuție și cel puțin 60 luni pentru perioada de garanție a lucrărilor.