Ministrul Transporturilor dă vina pe un mecanic în accidentul feroviar de la Fetești
Mecanicul trenului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată în Fetești (Ialomița) ar fi fost beat și a adormit, susține ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. De asemenea, sistemul care ar fi trebuit să frâneze trenul nu funcționa.
Întrebat ce ar fi cauzat accidentul feroviar de la Fetești, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus, joi dimineața, la Antena 3, că, cel mai probabil, conductorul trenului a adormit la volan și se afla sub influența alcoolului.
„Vreau să transmit un semnal destul de clar către acești operatori de marfă din zona privată, pentru că, în fine, de la stat a mai rămas un singur operator, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Din primele informații pe care le avem de la fața locului, sistemul de siguranță automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcțional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi. Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înțeles, da (ar fi adormit – n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înțeleg că era și sub influența alcoolului”, a spus Cătălin Drulă.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că magistrala București – Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării celor două trenuri private de marfă.
„Menționăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depășit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omenești, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată”, a spus Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.
Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești – Movila – Țăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești – Buzău – Făurei – Fetești.
Miercuri noaptea, la ora 23.20, trenul 60514 aparținând Tim Rail Cargo remorcat cu EA 194 (CFR Călători) a tamponat violent trenul 50790 aparținând Express Fowarding remarcat cu DA 1655 (DB CARGO) în stația Fetești.