15:46 • ALEGERI
Ministrul Transporturilor după ce a votat: Am ales schimbarea în bine
Preşedintele PNL Sălaj și ministrul Transporturilor Lucian Bode a spus la ieşirea de la urne, că a ales „schimbarea în bine”.
„Este o datorie pentru toţi românii ca astăzi să-i aleagă pe cei care le vor gestiona bugetele, dezvoltarea, pentru următorii patru ani. Pentru mine a fost foarte simplu, cum de altfel este pentru orice sălăjean. Alegi continuitatea sau alegi schimbarea. Eu am ales schimbarea în bine. Şi când spun schimbarea, mă gândesc ce suntem astăzi unde suntem astăzi ca şi judeţ, ca şi municipiu la nivel naţional, ca şi dezvoltare, ca şi nivel de trai, ca şi nivel al veniturilor. Am ales gândindu-mă la toţi sălăjenii care aşteaptă de la cei pe care îi votează dezvoltarea judeţului, a localităţii, aşteaptă investiţii noi, dezvoltarea infrastructurii la nivel judeţean, regional, local. Îndemn încă o dată toţi românii, toţi sălăjenii, toţi zălăuanii, să vină să îşi exercite acest drept”, a precizat Lucian Bode.
Citește și
- Analiștii politici așteaptă o prezență la vot de doar 35% – 40%. Până la ora 8.00 au votat 1,
- 8% dintre români
- Primarul din Botoșani, primul la vot la secția la care este arondat
- Aurelian Bădulescu, candidatul PSD la Primăria Sectorului 3, a votat la Liceul Tehnologic Dacia din Sectorul 4
- Premierul lansează acuzații grave în ziua alegerilor: Pe banii cetăţenilor se face campanie pentru primarul PSD