Ministrul Transporturilor: Niciun tronson din Autostrada Transilvania nu mai este blocat
Prezent la deschiderea oficială a circulației pe micul segment de autostradă de la Borș, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a făcut o trecere în revistă a stării contractelor pentru autostrăzi.
Conform lui Lucian Bode, anul 2020 este anul construcţiei Autostrăzii Transilvania. Pentru a argumenta această afirmație, oficialul a explicat că în această lună vor fi dați în trafic 25 de kilometri de autostradă. În afară de tronsonul de 5,35 kilometri dintre Biharia şi Borş vor fi dați în trafic alți 18 kilometri din secţiunea Iernut – Cheţani.
În prezent, sunt în execuţie 25 de km de autostradă, în sectorul Târgu Mureş-Ungheni, respectiv Cheţani-Câmpia Turzii. De asemenea, sunt semnate contracte de execuţie pentru tronsoanele Chiribiş-Biharia, Zimbor -Poarta Sălajului, iar sâmbătă, 5 septembrie, va fi şi pentru tronsonul Nuşfalău -Suplacu de Barcău, însumând 55 de km.
„Avem 25 de kilometri daţi în trafic în această lună, 25 de kilometri pe care se lucrează, 55 de kilometri cu contracte de proiectare şi execuţie semnate, intrând astfel pe drumul ireversibil al implementării, avem 30 de kilometri, începând de astăzi, curgând cele zece zile perioadă de contestaţie, şi avem 67 de kilometri în procedură de achiziţie publică. Asta înseamnă că niciun tronson din Autostrada Transilvania nu mai este blocat în acest moment. Şi niciun tronson nu va rămâne muzeu”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor.
Citește și:
Astăzi se deschide circulația pe secțiunea de Autostradă care face legătura cu Ungaria
CNAIR decontează facturi de peste 56 milioane de euro pentru autostrăzi
Mariana Ioniță, CNAIR: Centura Bacău va fi gata mult mai devreme decât termenul din contract
Proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti primește 875 mil. euro de la Comisia Europeană