Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Serghei Lavrov la ONU
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din această săptămână ar fi fost o oportunitate perfectă pentru demararea discuţiilor de pace asupra războiului din Ucraina, dar este puţin probabil ca aceasta să se întâmple, a declarat joi şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto, după o întrevedere cu omologul rus Serghei Lavrov, el fiind singurul ministru de externe din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU, potrivit MTI şi EFE.
„Pacea nu se va obţine fără dialog” şi negocieri cu Moscova, a insistat ministrul ungar, după cum a transmis vineri pe Twitter, Zoltan Kovacs, secretar de stat pentru afaceri internaţionale.
Kovacs a confirmat personal că Szijjarto a fost singurul dintre cei 27 de responsabili ai Afacerilor Externe din UE care s-a întâlnit cu Lavrov în cursul Adunării Generale de la New York.
Ministrul însuşi a postat pe pagina sa de Facebook imagini video de la întâlnirea sa cu Lavrov, în care a insistat asupra necesităţii de a se negocia cu Rusia pentru a se pune capăt războiului provocat de invazia acesteia în Ucraina, conform EFE.
Ca ţară vecină Ucrainei, Ungaria este expusă consecinţelor războiului, cum ar fi inflaţia şi valurile de refugiaţi, a spus el. Soluţia ar fi de a asigura o pace negociată la masa tratativelor, lucru pe care îl urmăreşte Ungaria, a adăugat ministrul ungar.
La finalul celei de-a patra zile a sesiunii anuale de la New York, „trebuie să o spunem cu regret că astfel de discuţii nu vor avea loc la Adunarea Generală a ONU, ceea ce ar fi fost o oportunitate perfectă”, a afirmat şeful diplomaţiei ungare.
„Acasă, parlamentarii din opoziţie, experţii şi presa probabil că mă vor întreba de ce m-am întâlnit cu Lavrov. Dar eu spun că pacea nu va fi negociată fără dialog. Dacă discuţiile de pace nu încep în viitorul apropiat, lumea se va confrunta cu consecinţe şi mai grave decât cele de până acum”, a avertizat el.
Szijjarto a insistat şi asupra faptului că Ungaria trebuie să continue să primească resurse energetice din Rusia în această iarnă. „Poate să vă placă sau nu, dar este un fapt”, a exclamat el.
În acelaşi timp, ministrul ungar a indicat că gigantul energetic rus Gazprom aprovizionează Ungaria fără întrerupere, livrându-i 5,8 milioane de metri cubi de gaze zilnic, în virtutea unui acord recent de furnizare a unor cantităţi suplimentare de gaze decât cele stipulate în contractul iniţial.
El a adăugat că TurkStream este de acum ruta cea mai sigură de tranzit de gaze între Rusia şi Europa, în timp ce aprovizionarea dinspre nord şi vest practic a încetat.
Stocarea de gaze în Ungaria se apropie de 41% din consumul anual, a spus el, în timp ce media europeană ar fi de 23%, potrivit MTI.
„Ungaria duce o politică energetică responsabilă”, a afirmat ministrul ungar de externe, potrivit căruia o cooperare predictibilă cu Rusia şi Gazprom este în interesul ei naţional.
Szijjarto a mai spus că noile blocuri de reactoare la centrala atomică de la Paks, care se aşteaptă să fie puse în funcţiune în 2030, vor face ca Ungaria să fie independentă parţial de capriciile şi creşterile de preţ pe piaţa internaţională a energiei.
Guvernul Ungariei nu doar că se opune interzicerii de către Uniunea Europeană a achiziţiilor de gaze şi de petrol din Rusia, ci şi reclamă ridicarea tuturor sancţiunilor impuse împotriva Moscovei ca represalii pentru agresiunea sa împotriva Ucrainei.
Premierul ungar Viktor Orban, un politician ultranaţionalist, a declarat într-o reuniune cu uşile închise a partidului sau, Fidesz, săptămâna aceasta, că sancţiunile UE au scumpit benzina şi au generat inflaţia, a informat cotidianul proguvernamental Magyar Nemzet.
Viktor Orban este singurul aliat care i-a mai rămas lui Vladimir Putin în Uniunea Europeană.