Minore în grija statului, angajate ca animatoare la Vaslui

Publicat: 05 iul. 2024, 13:07, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Minore în grija statului, angajate ca animatoare la Vaslui
Foto: suara.com

Două minore, aflate în grija statului, au fost văzute într-un club din Vaslui, unde lucrau ca animatoare. Ba chiar una dintre ele a postat pe contul ei de socializare un clip video, filmat în timp ce era la muncă.

Cele două fete minore au fost văzute de mai multe ori într-un club de noapte din orașul Vaslui. Una dintre ele a fost filmată în timp ce dansa la bară îmbrăcată foarte sumar, spun jurnaliștii din presa locală.

Înregistrarea a fost postată de fată pe o rețea socială. Ulterior a șters-o, probabil dându-și seama de consecințe pe care le poate avea răspândirea clipului video.

Fetele sunt instituționalizate în cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui și, în mod normal, supraveghetorii ar fi trebuit să știe ce fac și unde se află fetele.

Direcția pentru Protecția Copilului Vaslui este instituția din județ care în 2024 a primit cel mai mare buget – aproape 215 milioane de lei – și este cel mai mare angajator, cu 2.400 de salariați.

Există, deci, și resurse materiale și resurse umane pentru creșterea și educarea copiilor din centrele de plasament din Vaslui.

Cu toate acestea, reprezentanții instituției s-au rezumat la a informa Poliția asupra situației.